O întâlnire cu cetatea care vorbește

Călătoria în zig zag pe meleagurile poporului de la care învăț este o continuă aventură ! Am lăsat în urmă Țara Zărandului cu tradițiile și peisajele sale sau Câmpia Aradului cea fertilă. Podgoriile inundate de razele solare de la Miniș sau paradisul din Lunca Mureșului îmi rămân în amintiri…Strămoșii mă ghidează mai departe către Arad, orașul aflat la frontiera dintre Crișana și Banat, două regiuni străvechi ale acestui popor.

Orașul întins pe malurile Mureșului cel zvăpăiat vibrează de viață iar clădirile sunt adevărate cuiburi de istorie.
După ce am explorat centrul, țesut cu fire de edificii în stil secession, am traversat Mureșul pe podul Decebal.
Steaua în șase colțuri se întindea mândră în fața mea. Era îmbrăcată cu o haină răcoroasă de arbori ce îi ascundea zidurile. Acestea încă rezistă eroic în fața asaltului timpului !
Îmi iau un răgaz de câteva minute, pur și simplu ca să urmăresc cum Mureșul curge învolburat spre vărsarea în Tisa. În haosul vârtejurilor, râul știa ce face.
La un moment dat aud un plânset. Ascult încă o dată și din nou ! În jurul meu nu era nimeni.
– Trece timpul, vai cât de repede trece timpul…suspina o voce.
– Cine ești ? Unde ești ? Ieși la lumină ! spun eu, nedumerit. Poate te pot ajuta cumva !
– Ce poți face tu acum ? ești doar unul singur…
– Spune-mi cine ești și ne înțelegem noi.
Suspinul se domoli.
– Sunt Cetatea Aradului !
– Ei, așa mai merge, îi spun ca s-o încurajez. De ce plângi ?
– Demult am fost un simbol al Aradului ! Multe armate m-au locuit iar altele s-au luptat la porțile mele. Acum sunt gazda unei unități militare.
– Nu acesta este scopul pentru care ai fost creată ?
– Da, răspunse sughițând cetatea. Dar privește cu atenție Ziggy. Vremurile se schimbă, oamenii evoluează. Pentru cei mai mulți, astăzi războiul nu mai este deloc o opțiune pentru a rezolva problemele. În plus, zidurile mele se degradează ușor. Îmi mențin energia cât pot de mult dar am fost construită de mână de om. Mii de fapt…Tot împreună cu oamenii pot să-mi schimb destinația și să mă pun în slujba cetățenilor civili.
– Ce ai vrea să faci pentru oameni ? întreb eu curios.
– Multe se pot face Ziggy ! Pot fi un frumos muzeu de istorie, un parc pentru copiii, un teatru, un han sau un spațiu în care tradițiile orașului să revină la viață.
– Ideile sunt nelimitate ! spun eu cu entuziasm.
– Exact ! Dar…
– Spune-mi ! o îndemn eu.
– Primul pas e ca militarii care mă ocupă să plece iar eu să intru în administrarea cetățenilor orașului. Abia apoi urmează reparațiile și reamenajările !
-Vreau să fiu alături de tine ! spun eu înflăcărat. Cum te-aș putea ajuta.
– Ce poți face tu Ziggy ? ești doar un tânăr micuț.
– Poate, zâmbesc eu în timp ce îmi îndesam fesul dacic pe urechi, dar am la îndemână niște instrumente ! Strămoșii m-au inspirat să învăț cum să folosesc stiloul, jurnalul, reportofonul sau aparatul foto. Cu ele voi planta mii de semințe pe aceste meleaguri și nu numai. Să ai încredere mândră cetate ! Oamenii vor răspunde cererii tale cu cât se plantează mai multe semințe !
– Îți mulțumesc Ziggy pentru că îmi redai speranța, chicoti Cetatea Aradului.
– Mă înclin în fața ta !

Planul meu spunea că trebuie să merg în cartierul Aradul Nou, să văd Casa cu Ghiulele. N-am mai așteptat altă dată totuși ! Înainte de plecare mâna îmi aluneca, ageră, pe hârtie. Primele semințe tocmai ajung la tine. Ce vei face cu ele cititorule ?