Traian, Mureșul și pescărușul râzător

Mureș, râul care izvorăște din Munții Giurgeu, străbate hotărât meleagurile Transilvaniei. Înainte de a ajunge în țara vecină el dă viață orașului Arad.
La un moment dat, oamenii au construit Podul Traian peste râu pentru ca cele două părți să comunice mai ușor între ele.
Într-adevăr, circulația oamenilor și a mărfurilor s-a îmbunătățit.

Într-o zi însă, la puțin timp după inaugurarea podului, a avut loc o întâmplare neobișnuită.
Un pescăruș râzător, aflat în căutare de hrană s-a așezat pe un capăt de pod. Venise probabil de Parcul Natural Lunca Mureșului, care pornește din apropierea orașului. Voia să se odihnească puțin dar un dialog ciudat îi strică momentul.
Nu-i venea să creadă! Traian, podul pe care tocmai se așezase și râul Mureș aveau o conversație aprinsă.
– Nu-mi place de tine râu tulbure ce ești! Abia m-au construit… nu merit una ca asta! Eu un pod atât de frumos în stil secession, să fiu așezat pe locul unde treci tu, mereu în viteză.
– Nu mai trăncăni aiurea, pod plângăcios! Eu traversez zeci de ținuturi. Hrănesc o mulțime de oameni și sunt adăpost pentru mii de plante și animale. Chiar crezi că am timp de văicărelile tale ?
– Ești un bădăran Mureșule! Noroc de mine că ești pus mai mult în valoare!
– Datorită mie, oamenii te-au construit aici. Altfel, n-ai avea niciun rost pe lume! Pe lângă faptul că te plângi, mai trebuie să-ți văd fundul de fiecare dată când te privesc. Și nu e unul tocmai curat…
– Până și el arată mai bine decât tine! Strigă podul indignat.
– Nu fi obraznic Traian! Ai doar câteva zile de la inaugurare. Timpul va trece! Peste o sută de ani de la inaugurare nu vei mai fi tot atât de arătos și îngâmfat. Eu voi continua să curg, așa tulbure cum mă numești tu, dar tu vei pieri guralivule!
La auzul acestor vorbe, Traian începu să plângă. Începea să se vadă ruginit și părăsit deja!
Pescărușul râzător asista uimit la toată scena. Nu-i venea să creadă că cei doi noi „parteneri” urmau să-și împartă zilele în acest fel.
– Vezi, spuse Mureșul tulburat, nici nu a trecut un an și ai început să te smiorcăi.
Deodată, conversația lor aprigă fu întreruptă de un râs isteric.
Priviră amândoi în sus către pasărea care se prăpădea de râs pe stâlp.
– Asta-i bună! Mare e grădina Creatorului! spuse pescărușul. Un râu și un pod se iau la harță.
– Crezi că n-am un motiv întemeiat păsăroiule să mă iau de Traian ? îl mustră Mureșul învolburat.
Pescărușul nu se sinchisi de dojana râului.
– Sunteți comici fraților! Vă certați pentru lucruri de nimic. Asta pentru că voi nu vedeți lucrurile de sus.
– Cum adică ? întrebă Traian printre lacrimi.
– De sus eu văd ceva minunat! Un râu care dă viață Aradului și un pod care servește o comunitate întreagă, fiind și un simbol arhitectural. Împreună puteți face o echipă grozavă.
– Dar Traian e un înfumurat! Cum aș putea să lucrez cu el? strigă indignat Mureșul. De supărare mai formă câteva vârtejuri de apă.
– Ușor stimate individ, râse pescărușul. Amândoi aveți calități și defecte. Întrebarea e: reușiți voi oare să vedeți că scopul vostru ca echipă e mult mai măreț decât ambițiile personale ale unuia sau altuia?
– Care este scopul? Murmură Traian.
– De sus, lucrurile se văd mereu mai clar. Eu văd că voi sunteți două simboluri ale Aradului: unul natural și altul construit de oameni. Dacă lucrați ca o echipă, veți adăuga orașului un plus de frumusețe. Turiștii vă vor fotografia, veți deveni celebri, se vor scrie cărți despre voi care vor inspira mii de suflete! De pe faleză, oamenii vor putea admira cât de bine vă completați.
– La asta nu ne-am gândit până acum, răspunseră Traian și Mureș rușinați. Dar dacă analizăm nițel, ai dreptate pescărușule!
Pasărea izbucni iar în râs.
– Mult vă mai trebuie ca să vă dați seama! De voi depinde dacă veți face să se vorbească mai mult despre Arad sau nu.
Mă retrag acum! Am o familie care mă așteaptă acasă, în Luncă, cu mâncare. Ce știți voi bătăușilor?
Pescărușul își luă zborul în văzduh, în hohote de râs.
– Îmi pare rău că te-am jignit, se adresă Traian râului. Acum văd imaginea de ansamblu.
– Se pare că păsăroiul a avut dreptate. Hai să facem pace! Spuse Mureșul îmbunat.
– De acord! Pentru Arad!

Din acel moment, între Traian și Mureș s-a instalat o frumoasă prietenie. Fiecare își vedea de scopul lui particular în timp ce împreună erau de nedespărțit. Mureșul a avut grijă să nu-și umfle apele într-atât încât să distrugă podul. Traian îi făcea pe trecători să se oprească și să admire mai mult Mureșul, să-l curețe de gunoaie, să pescuiască sau să găsească un loc bun pentru înotat.
Anii au trecut însă iar Traian începuse să slăbească! Ruginea iar structurile sale deveneau tot mai nesigure.
– Nu te întrista Traian, îl încuraja Mureșul, împreună am format imaginea unui simbol prețios al orașului. Oamenii te vor reconstrui.
Podul trecea astfel mai ușor prin aceste momente grele.

Râul a avut dreptate! Oamenii au văzut problema la timp. După o sută de ani de la inițierea construcției podului, ei l-au închis pentru reabilitare. Într-un an a fost refăcut complet, devenind și mai frumos decât înainte.
Povestea Mureșului și a lui Traian merge mai departe, cei doi dând prilej oamenilor să le amintească și să le admire frumusețea. Asta se întâmplă inclusiv cu mine, Ziggy, care îți dăruiesc aceste rânduri despre simbolurile Aradului.