Infuzie de educație și cultură, la Biblioteca Județeană

Poveșchile lui Bace Toghiere m-au readus în lumea satului, unde bătrânii îți transmit, înțelepciunea simplă a poporului de la care învăț.
Bine, bine! Dar cine știe cum merg treburile la oraș, unde educația și cultura sunt mai diverse ? Cine face să circule în societate darurile neprețuite ale cărților ? Cine se ocupă de schimburile culturale dintre poporul meu și alte popoare ?

Toate aceste gânduri m-au îndreptat către Biblioteca Județeană A. D Xenopol.
Venisem pe o ploaie deasă cu stropi disciplinați care străpungeau necruțător praful de pe șosea. Umbrela mi-a fost prieten de nădejde până la intrarea în “templul cărților” din Arad.
În persoana directorului am găsit răspunsuri la întrebările mele.
– Ziggy, poftește înăuntru! mă invită ,cu amabilitate, asistenta sa. Domnul director ajunge în câteva minute!
În momentele de așteptare, un gând s-a strecurat în conștiința mea.
“Ziggy, îl poți întreba orice pe director, dar ca să obții cele mai bune răspunsuri, fii atent la felul în care întrebi. Întrebările puternice generează răspunsuri pe măsură. “
– Ziua bună tinere domn!
O voce cu dicție perfectă și ton didactic mă scoase din visare.
– Îmi pare bine să vă cunosc, îi răspund eu.
Aveam în față un om trecut de prima tinerețe! Pletele cenușii sale îi atingeau umerii iar o mustață stufoasă se adăuga fizionomiei sale. Era doar o aparență! Directorul avea un spirit tânăr și vesel.
Din anticameră am intrat în biroul său, o cameră spațioasă și luminoasă cu plante verzi.
– Uite de asta m-am făcut eu director Ziggy, spuse el pe un ton serios. Ca să am un birou ca acesta!
Pauză. Am izbucnit amândoi în râs. Umorul său funcționa ca o injecție de veselie.
Directorul era mai de toate un bun pedagog. Toată viața lucrase cu elevii…teatrul, cărțile și limbile străine erau instrumentele sale, franceza fiindu-i cea mai dragă!
– La ce a trebuit să renunțați ca să ajungeți unde sunteți acum? îl întreb eu, gândindu-mă că orice reușită este adusă de un efort pe măsură.
– În toți acești ani de activitate, interveni el, am renunțat la timpul liber, la concedii sau o distracție în plus. E o mică durere, dar am dăruit foarte mult. Dacă stai să te gândești, miile de adulți care își amintesc cu drag de adolescență, de activitățile care le-au rămas în suflet.
Mă privea fix în ochi când îmi spunea toate acestea. Sentimentul de satisfacție care licărea în privirea sa a fost unic!
Mi-a povestit apoi de caligrafie. Taberele pe care le organizează au un mesaj simplu:
– Să nu uităm să scriem! Spuse el hotărât. Omul când scrijelit primele semne cu o piatră, voia să se exprime mai bine. Darul scrisului este că îți organizează gândurile.
Nu era greu să-mi dau seama că puteam povesti cu el ore în șir…Cu toate acestea, el trebuia să plece.
Gestionarea treburilor de la bibliotecă îl chema.
Îmi spune la final despre Ziua Tineretului care se organiza în luna mai, în fiecare an.
– „Cum arată lumea mea” se numea tema întâlnirii. În loc să dureze 50 de minute, întâlnirea a durat două ore. Au vorbit mulți tineri Ziggy, așa ca tine.
Am mare încredere în ceea ce poate face tânăra generație. Până la urmă rolul bibliotecii este să-i mobilizeze pe tineri. Dacă numai unul sau doi oameni din zece care vin la activitățile noastre prin gustul lecturii e un progres!

Directorul chiar trebuia să plece! Timpul era prea scurt. Cu toate acestea, am plecat de la biblioteca județeană cu senzația că îl cunosc de când lumea pe acest domn dedicat educației și culturii.
Traseul cărților a continuat pentru mine în Arad căci în ziua următoare…urma să cunosc un cititor înrăit și pasionat de arta conducerii.