Căciulata
– Scuzaţi-mă, se fac căciuli în Căciulata?
Aceasta a fost primul gând al Adelinei când a auzit că mergem în Căciulata şi am convenit să facem o listă cu toate denumirile sugestive de oraşe sau comune româneşti: Perişor, Mălaia, Măciuca, Sărăţica, Furnica, Valea Lupului, Frasin, Olari, Cârlibaba (babe cu cârlig) etc. N-am reuşit să o finalizăm încă… 🙂
– Dumitru, unde stăm cazaţi aici şi cât? întreb eu.
– Patru zile la Hotel Traian, răspunde Dumitru dintr-o suflare.
Timpul petrecut în Căciulata a fost unul intens. Această zonă paradisiacă a fost un mediu purificator pentru noi. În fiecare dimineaţă, când ne trezeam, ne scăldam în peisajul montan edenic: soarele la un răsărit târziu, proiecta raze roşiatice-gălbui pe stâncile dure; crestele munţilor erau ascunse în pătura de nori imponderabili şi pufoşi; la baza peisajului, un vânt uşor legăna corolele de verde-aprins ale pădurii, care scotea în evidenţă albastrul foarte senin al cerului. Uau…
Primăvara ne invada cu toate energiile ei regenerante! Iar o sursă foarte bună de curăţare şi viaţă din Căciulata este izvorul de apă amenajat. Cum ajungi la el?
Izvorul este pe drumul către Mănăstirea Cozia, o ctitorie importantă a Voievodului Mircea cel Batran, al cărui mormânt se află chiar în incinta lăcaşului. Odată numită Mănăstirea Nucet, datorită zonei potrivite pentru ceşterea nucilor, acum, denumirea ei vine de la vârful montan Cozia, care se află în apropiere.
– Creatorule atotputernic, mă rog eu în biserica mănăstirii, sădeşte în echipa noastră seminţele unităţii, armoniei şi prieteniei! Să fie încredere, respect, pace şi înţelegere. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc!
Şi încep să trăiesc împlinirea rugăciunii mele, ca şi cum deja s-a întâmplat. Pentru că al nostru gând este creator. Priveşte în istorie, numai! Toate predicţiile privind războaiele s-au adeverit. Mintea colectivă a primit ce a cerut fără piedici, dintotdeauna. Iată cum vorba „la început a fost gândul”, prinde specificul unui adevăr de necontestat. Şi ce culoare are adevărul, ştii?…
Dar mirosul de rapiţă îl cunoşti? 🙂
Este unul foarte puternic… Un miros galben-fosforescent, care ne-a îmbiat întreaga vizita de la Castrul roman Arutela. Am coborât către castru înconjuraţi din toate părţile de rapiţă!
Castrul e un loc de joacă minunat! El se deosebeşte prin „Porta Praetoria”. Ce este aceasta? O poartă caracteristică romanilor care avea rolul de a supraveghea intrarea în defileu. La Arutela găseşti prima poartă pretoriană refăcută în România, din lemn şi fier.
Ştii de la ce vine Arutela? 🙂 Este denumirea romană a râului Olt… un ghid foarte bun pentru turistul care vrea să viziteze şi…
…Mănăstirea Turnu. Aici trăieşti sentimentul vieţii monahale…
Ghiveciurile cu muşcate frumos îngrijite, energia dură a muntelui şi cea curgătoare a Oltului, un călugăr plivind straturile din grădină… Linişte, lentoare, imaterial… Povestea spune că un grup de călugări s-au retras în munţi pentru a trăit în sărăcie.
Unii şi-au construit colibe din lemn, alţii au săpat chilii în stâncă, precum pustnicii Daniil şi Misail. După jumătatea secolului al XVI-lea, cât mai mulţi pustici sunt atraşi de zonă. Soluţia?
Misail ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi Schitul Turnu. Astfel, s-a conturat Mănăstirea Turnu. A fost destul de fascintant să intrăm în chilia de piatră, unde tot ce găseai era… piatră! Şi 2-3 icoane.
Eu nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândeam la cina de la Restaurant Perla Oltului, deja măream pasul înapoi spre centrul staţiunii Căciulata…
***
Acest fragment face parte din cartea Aventuri în Zig Zag prin Vâlcea – Locuri de poveste, pe care am lansat-o oficial pe 27 aprilie, la evenimentul Zig Zag prin Vâlcea.
Vrei să susţii proiectul Zig Zag prin Romania? O poţi face astăzi! Intră aici şi află cum poţi susţine acest proiect: apasă aici !
Cu spirit divin,
Laura şi Echipa Zig Zag prin Romania! 🙂
p.s.: Nu ai citit încă despre aventura din Călimăneşti? Aventurează-te AICI! 🙂
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Arutela NU este numele raului Olt, romanii il numeau ALUTUS, iar limesurile din zona Olteniei si Munteniei se numea ALUTANUS SI TRANS ALUTANUS. https://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arutela