Unde-s mulți puterea crește și povestea nu se-oprește

Ți s-a întâmplat ca un lucru să-ți apară de mai multe ori în față până ce ai decis să-i acorzi atenție?

Ei bine, așa mi s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Sfânta Parascheva din Marghita. Am zărit-o prima dată la linia orizontului, când veneam dinspre Oradea în acest mic orășel. Construcția roșiatică strălucea în bătaia Soarelui dominând prin înălțime clădirile din jur.

Într-o dimineață am urcat pe Dealul Viilor.  Cerul albastru turcoaz privea inocent o frumoasă panoramă a orașului. Biserica cu ale sale turle negre își făcea simțită prezența alături de surata ei cu cupole argintii.

În aceeași zi, mai pe la amiază drumurile de la un obiectiv la altul m-au adus chiar în fața Bisericii.

-De data asta, vin să te fotografiez, șoptesc privind bijuteria roșiatică din cărămidă. Față-n față părea și mai impunătoare. Am rămas acolo, pe treptele de la intrare, lăsându-mi ochii liber să cerceteze orice detaliu. Pe fațada era zugrăvită o figură atât de familială, Sfânta Parascheva, atât de apreciată în orașul celor șapte coline. Inspir adânc, iar gândurile dispăreau treptat din minte.

-Frumoasă biserică, nu-i așa băiete ?

Nici nu observasem că în dreapta mea pe trepte era un domn, cu o barbă la fel de mare ca a mea, îmbrăcat în veșminte de preot.

-E drept părinte, răspund eu ca și când îl cunoșteam din totdeauna.

-Nu pari să fii de aici după cum ești îmbrăcat, spuse el privind cu atenție fesul meu de dac.

-Așa e!

-Și uitându-mă la straița și aparatul tău de fotografiat nici preot nu ești, râse el ușor.

-Eu sunt Ziggy! Călătoresc pe meleagurile acestui popor. Culeg mesajele pe care oamenii și locurile lor le au de spus. În final, le împart mai departe prin poveștile mele.

Preotul zâmbește și mă privește atent.

-Cred că știu ce vrea să-ți spună această biserică. Vino cu mine!

Urcăm toate dreptele și dau să intru pe ușa principală.

-Nu Ziggy, interiorul e încă în construcție. Minunea se întâmplă la demisiol, adăugă el bucuros.

Ajungem la demisolul imens, bogat decorat cu icoane și picturi. Nu era nimeni.

-E imens…răspund în șoaptă. Nu voiam să tulbur liniștea atât de dulce care plutea în aer.

-Da. Și acum e frumos să stai singur în tăcerea bisericii, continuă el, aruncând o privire întregii încăperi. Dar în timpul slujbelor acest loc se schimbă. Vibrează!

-Cum așa?

-Când sunt sute de oameni care se adună împreună și toți se roagă, puterea rugăciunii lor devine imensă.

E aceeași putere care a creat acest lăcaș: credința. Și-apoi Ziggy, unde-s mulți puterea crește. Mai mulți oameni cu aceeași dorință arzătoare care acționează împreună pot înfăptui adevarate miracole.

Această biserică, a apărut când suficiente suflete și-au dorit-o. Lucrurile au început să se miște apoi. Nu e gata toată opera dar va ieși ceva fantastic! Era nespus de bucuros, când îmi spunea asta.

După câteva momente de liniște, mi-am luat rămas bun de la preotul care a rămas cu treburi în preajma bisericii. Pe străzile Marghitei vedeam oameni diverși, fiecare văzându-și de treabă.

-Câte lucruri extraordinare pot face oamenii atunci când lucrează se concentrează toți pe o singură direcție, mi spun, încântat, privind furnicarul de persoane dintr-un bazar în care tocmai intrasem…