La început a fost munca – lecții învățate la muzeul din Beiuș

Dealurile Roșiei de pe care cobor au culoarea roșie fiindcă pulsul pământului pompează sângele poporului de la care învăț. Dealul Rădăcina, nume oferit de bătrânii locului, este locul primelor desene rupestre de pe continent și probabil de aceea pulsăm în tandem cu Roșia.

Firul roșu coase haina Țării Beiușului trecându-și acul poveștilor prin Beiuș sau Binș.  Binș se mai zice din bătrâni. Astăzi orașul este cunoscut cu numele de Beiuș.
Cică, într-o zi, regele Bela al Ungariei a trecut podul care traversa râul Crișul Negru. Convoiul caravanei maghiare era călăuzit de țăranii zonei. Țăranii coborau joia din munții Apuseni  în Beiuș fiindcă era zi de târg. Și tot în acea perioadă s-a aflat că joia este zi de sărbătoare mare:  “Intrarea țăranului în Beiuș”.

Și regele Bela al Ungariei, vrând să treacă podul peste Crișul Negru s-a împiedicat și a căzut  în apă iar un țăran, beiușean pus pe glume, îl întreabă:
– ”Beiuș ceva bade?”
Când am auzit această poveste, mă aflam în Muzeul Municipal Beiuș. Coborâsem pe firul roșu al poveștilor oamenilor de la care învăț.
O doamnă trecută de multe primăveri m-a întâmpinat cu veselie și căldură.
– Am venit din orașul celor șapte coline, orașul meu de baștină, până în Țara Beiușului fiindcă faima beiușenilor a ajuns atât de departe! îi zic cu multă admirație.
Zâmbetul discret al doamnei a fost la fel de călduros.
– Istoria Țării Beiușului e mai veche decât ce a putut acest muzeu să adune. Fiecare obiect muzeografic  are povestea lui, are viață și oferă suflet acestui loc.
Vocea ei se asemăna cu vocea mamei care-ți povestește la gura sobei. Și după atât de mult drum bătut din Roșia până în Beiuș, era timpul pentru un astfel de moment.
– Sunt mulți oameni de la care ai ce învăța. Toată această zonă de la poalele munților este specială. Și am să-ți spun de ce. Majoritatea oamenilor trăiau în munți, în colțul lor de rai. Acolo își educau copiii, îngrijeau grădina, creșteau animale și din necesitatea casnică au devenit meseriașii anumitor meșteșuguri: olărit, sculptură, țesătorie, tăbăcarie ( prelucrează pielea), covăcie ( fierărie) etc.
– Mi-ați captat atenția fiindcă simt din vocea dumneavoastră că este un mesaj important în spatele acestor cuvinte. Mă ajutați să înțeleg mai bine?
– Sigur că da. Cum te numești tinere?
– Ziggy.
– Ziggy, “la început a fost munca” și apoi a fost întrebarea. Oamenii, când muncesc și produc, sunt bucuroși iar când întreabă, sunt curioși să afle. Spunea un olar că ”trebuie să frămânți lutul, să-l simți, să-i poți da viață”. Un meșteșug dobândit este o modalitate nouă să vorbești cu spiritul tău. Te ajută să te exprimi și să-ți explorezi alte nevoi pe lângă cele de supravețuire.
Zâmbeam fiindcă-mi povestea cu entuziasm.
-Și imaginează-ți mai mulți țărani îndestulați  cu spiritul înnobilat adunați într-un singur loc. Așa a apărut orașul Beiuș și de aceea oamenii se gândesc la Beiuș ca la capitala Țării Beiușului.
Parcă raiul a coborât din munți și s-a adunat aici.

Și astfel am pornit să facem turul muzeului cu atât de multă poftă încât am trecut direct la întrebări.