De asemenea,oamenii nu aveau voie să împrumute cojocul. Numai adulții aveau cojoc, pe spatele căruia erau 2 coloane. Așa umblau cu el, chiar dacă era vară. Iar când erau înmormântați, atunci trebuiau să-l aibă pe dos și erau îngropați împreună cu cojocul. Meșterii nu mai știau toate simbolurile. Ei le copiau efectiv, fără să le cunoască însemnătatea.
Singurul cojoc femeiesc care se putea purta cu coloane pe spate era la Roșia. Asta pentru că așa s-a păstrat obiceiul. Însă doar femeile care se măritau, aveau voie să-l poarte, după ce, practic, erau inițiate. Li se spuneau ‹cojoace concinești›. Conciul avea loc atunci când fata era dusă acasă la bărbat. Iar părul nu și-l mai prindea în cozi, ci în conci (coc). Acesta era primul semn că fata era luată de nevastă. Asta însemna că era deja inițiată. (…)
Mitul creștin și al lui Hristos e preluarea mitului zeilor vegetației. Singurele divinități care învie și mor erau zeii vegetali. Zeii vegetației mureau. De ce? Pentru că venea iarna, iar vegetația murea. Primăvara trebuiau să renască. De aceea și Hristos moare și învie. Toate semnele comune au fost adaptate și de-aici s-a născut creștinismul: din miturile zeilor vegetației.”
[mashshare]
Omul care deschide cufărul de secrete din Țara Beiușului
În timp ce vizitam muzeul, doamna mi-a povestit călduros câte ceva despre obiectele din secțiunile artă plastică, etnografică sau etnologică.
– Vrei să-ți fac cunoștință cu cel care a creat acest muzeu? mă întreabă spontan.
– Sigur că da. Aș fi deosebit de încântat.
În scurt timp s-a alăturat acestui traseu prin muzeu, explicațiile fondatorului. Era un domn cu privirea ageră care emana înțelepciune. Aveam senzația că privește prin mine și cred că de aceea a început să glumească încă de la prima impresie.
– De unde ești tinere?
– Sunt venit de departe, din orașul celor șapte coline, îi răspund relaxat.
Mă simțeam precum fiul lor. Erau soț și soție. Doamna se ocupa de partea mai puțin spusă a organizării culturale iar domnul se ocupa de partea funcțională a poveștilor.
– Aceasta este o opincă de fier. Am citit o legendă în care se povestea de opincile din fier și am crezut că e fabulație. Dar opinca de fier a existat cu adevărat.
– Sigur era o opincă pentru domni și nu pentru doamne! exclam ironic.
– Greul îl duc doamnele, tinere! adăugă și un surâs acestui comentariu în timp ce pașii lui înaintau în muzeu.
Am ajuns în zona vestimentațiilor tradiționale. Din vorbă în vorbă, ajungem la discuția tipică bărbaților. Am început să discutăm despre … zeii vegetali.
– Pruncii și ficiorii din Roșia purtau astfel de cojoace. Aveau brodate motive de spic, cosiță sau împletitură de-a lungul coloanei vertebrale. Bătrânii aveau spatele cojocului nebrodat.
– Și care este semnificația? îl întreb și fac ochii mari.
– Cu mult timp în urmă, când oamenii se luptau cu animalele pentru hrană, era o perioadă grea pentru omenire. Hrana se împărțea cu lupul, cu ursul sau cu acvila. Oamenii căutau metode ca să înduioșeze animalele. Le închinau statui și totemuri. Își trimiteau gândurile printr-o primă formă de rugăciune pentru a înduioșa animalele.
– Aha.
– Apoi oamenii au descoperit primele forme de agricultură. Îngrijeau grădini și cultivau legume. N-a mai fost nevoie de lupta cu animalele. Hrana lor de bază depindea de natură. Au descoperit anotimpurile. Uneori cineva trimitea ploaie din cer, alteori nu. Și-au amintit că pot găsi o soluție pentru ca să fie mereu ploaie. Au revenit la obiceiul rugăciunii care s-a conservat. Au continuat să se roage altori entități precum… zeii vegetali. Zeii vegetali erau reprezentați pe oale, stâlpi de lemn sau obiecte vestimentare. Mesajul artistic se învârtea în jurul energiei feminine și masculine. Erau prezentate forme ale continuității vieții precum nașterea sau moartea, tinerețea sau bătrânețea.
– Vă rog lăsați-mă să continui. Și asta înseamnă că oamenii transmiteau prin intermediul hainelor purtate mesaje despre statul lor anatomic sau despre situația lor materială.
– Ei, nu chiar. Am întrebat pe un olar ce reprezintă acel spic de grâu, cu două frunze la rădăcină care se întâlnește cu o apă curgătoare pictată pe ulcior? Mi-a spus că nu știe și că așa este de când lumea. Pruncii și feciorii aveau brodate motive de spic, cosiță sau împletitură de-a lungul coloanei vertebrale și bătrânii nu aveau pentru că unii puteau perpetua viața mai departe iar alții nu. Sau mai bine zis, vechiul lasă loc noului.
Vizita muzeului a fost o gură de oxigen pentru a afla tainele Țării Beiușului.
La plecare, am primit un borcan de dulceață făcută din ceapă. Am mulțumit pentru darul primit, l-am pus în straiță, am strâns mâna domnului și am pornit la pas prin Țara Beiușului.
Începea o nouă aventură.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment