Spiritul țăranului servitor și cinstirea cu vin

Am auzit că bunul și răul nu există, ci doar perspectiva din care privești lucrurile. Dar acum mă aflu în cea mai stranie situație trăită vreodată. Stau față-n față cu un spirit, cică înfricoșător, care terorizează pivnițele de vin din satul Sălacea de nu se știe când.

– Eu nu distrug bunăstarea oamenilor de aici. Eu inaugurez de 1000 de ori bogăția acestor locuri, îmi spune și, deși nu îl văd în întunericul pivniței, îmi dau seama că a zâmbit ca un copil, care crede că e bine ce face.

– Malachin, vreau să te văd, să te cunosc.

– Bine, dar nu aici. Vino la casa țăranului servitor. Este singura de aici.

Zis și făcut. Ajuns la casa cu pricina, observ o lumină pâlpâind înăuntru. Bat la ușă, dar aceasta era încuiată pe dinafară printr-un mecanism necunoscut mie. Deodată, simt cum mă apucă de braț o răcoare și mă trage brusc înăuntru. Întuneric. Deschid ochii și mă uit în jur. Așezat pe un scaun frumos din lemn, văd în fața mea un cuptor. Lângă cuptor, două pahare cu picior lung și o sticlă nedeschisă de vin. Din câte am putut vedea de la distanță, era foarte veche.

– Da… aud din nou vocea groasă, de data asta mai hotărâtă. Da, iată-mă-s! Eu sunt Malachin. E mai mult un nume de spirit să știi, numele meu uman nu era așa urât. Nu știu ce fel de bază de date are Negromanul… îl știi pe Negroman? Ne, ești prea tânăr, bine-nțeles că nu-l știi. Mda…

Îl ascultam cu ochii cât cepele pe omul, pe… ă… pe spiritul acesta în formă umană, îmbrăcat în straie ponosite, murdărite de pământ, care plutea ca praful prin cameră. Ochii îi erau obosiți, iar picioarele cumva învăluite de o ceață, prin care puteam distinge gaura de cheie a unui lacăt mare, pătrățos.

– Malachin, îi întrerup eu șirul gândurilor îndată ce reușesc să-mi revin în fire, de ce spargi sticlele de vin din sat? Tu știi că asta este cea mai mare bogăție a oamenilor de aici? Știi că faci mult rău?

– Dar nu asta am intenționat… Dă-mi voie să mă explic. Vezi tu, încă de pe vremea în care munceam pentru nobili, m-am străduit să fac totul cât mai bine. Am fost corect și cinstit cu toată lumea. Asta a fost casa mea și a familiei mele. Și ei s-au dus de mult timp, doar eu am rămas bântuind, din nu știu care motiv, satul pe care atâta l-am slujit. Am mare regret că nu am făcut destul de mult. Trebuia să fac mai mult, de asta sunt acum blocat aici.

– Dar de ce sticlele de vin? insist eu, un pic atins de povestea lui.

– De fiecare dată când cineva din sat termina de pregătit 1000 de sticle de vin, toți vecinii lui cinsteau câte o sticlă acelui gospodar. Iar eu, veneam cu stăpânul meu și mi-era rușine că nu aveam cu ce cinsti. Așa că m-am hotărât să muncesc mai mult, să pun bani deoparte și să cumpăr o sticlă scumpă de vin, ca să mă bucur și eu alături de oamenii harnici ai satului. Doar că… De câțiva ani buni, tradițiile au început să dispară. Voia bună a oamenilor, unitatea și petrecerile din sat au început să dispară.

– Așa că te-ai hotărât să sărbătorești de 1000 de ori mai mult ca să readuci voia bună în sat.

– Da! zise cu un zâmbet tâmp pe față, același zâmbet de copil pe care l-am auzit în pivniță.

Stau un pic pe gânduri și îmi vine ideea.

– Malachin, mi-e poftă de un vin. Ce-ai zice să deschidem sticla aceasta și să sărbătorim. Bravo, felicitări! Ai reușit să readuci voia bună în sat, Malachin!

– Da? Ziggy, pentru o asemenea ocazie, am păstrat cea mai bună sticlă de vin. E cel mai bun vin pe care îl vei bea vreodată. Ia gustă…

Toarnă vin în cele două pahare de lângă cuptor, ciocnim pentru bucurie și… Pe măsură ce bem, înghițitură cu înghițitură, Malachin devine din ce în ce mai șters.

– Mulțumesc… Ziggy, îți mulțumesc. Las bunăstarea oamenilor în mâinile oamenilor de acum. Sunt împăcat. Mi-am făcut treaba aici…

Vocea îi era caldă, sidefie și se stingea ușor, iar eu deveneam din ce în ce mai amețit, până nu am mai știut de mine și am adormit. Deschid iar ochii și mă găsesc în același loc în care am întâlnit păsările cu pene maronii și albe. Cărarea dinaintea mea era acum curată, plină de iarbă și flori.

– Felicitări, Ziggy! Ai găsit soluția! îmi cântă păsările din zbor, în timp ce se așează pe o creangă de copac.

– Da… Malachin avea intenții bune. Și nimeni din sat nu s-a gândit să îi vorbească și să îi afle povestea. A trăit în prea mult regret că tot ce făcea nu era suficient. Asta l-a măcinat atât de mult timp, încât nici ca spirit nu își dădea seama că făcea exact opusul a ce nu vroia – aducea nefericire și îndepărta oamenii unii de alții.

Cât de important este ca, înainte de toate, lucrurile să le faci pentru a ta împăcare. Și, ține minte, cititorule, ca ori de câte ori mai ajungi într-un astfel de loc, ce pare blestemat, să te întrebi dacă nu care cumva un spirit al acelor locuri își mai caută încă pacea…