Biserica Ortodoxă ''Naşterea Sf. Ioan Botezătorul''- Gigantul cu armură argintie din Marghita

Când colinzi străzile Marghitei, ai să observi  diversitatea mare a confesiunilor și edificiilor religioase. Ortodocși, romano-catolici, reformați, penticostali, baptiști sau greco-catolici au fiecare un loc de rugăciune.

Dintre aceștia ortodocșii sunt majoritari, aproape jumătate din populație.

Pe strada Nicolae Bălcescu, în centrul  orașului se află un „gigant” cu armură argintie unde credincioșii în număr mare:  Biserica Ortodoxă Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Turlele argintii le poți zări de pe Dealul Viilor și din diverse puncte ale localității.

Biserica a fost construită în 1937 cu sprijinul Armatei Române fiind cel mai vechi lăcaș de cult ortodox din Marghita. Ulterior, datorită numărului tot mai mare al enoriașilor, în martie 1990 s-a pus piatra de temelie a Bisericii Sfânta Parascheva. În 2010, pe 8 septembrie o altă biserică închinată Sfintei Treimi își începea călătoria spre titlul de al treilea edificiu religios ortodox.

Gigantul cu armură argintie continuă să vegheze asupra celorlalte clădiri, făcându-și simțită des prezența prin sunetele clopotelor sale.

[mashshare]

ZiggY

O conversație cu gigantul singuratic

De pe meleagurile Oradei am pornit spre Marghita, orășelul bihorean aflat lângă Barcău în căutarea de noi povești și învățăminte.

La ceas de amiază, micuța comunitate era inundată de lumina binefăcătoare a Soarelui. Ritmul de trai al oamenilor parcă era mai liniștit față de cel din reședința Bihorului.

În centrul Marghitei am zărit gigantul cu armură argintie numit de localnici Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Era într-adevăr un mândru cavaler. Razele Soarelui încercau zadarnic să pătrundă în veșmântul său. Sfârșeau prin a se întoarce înapoi în văzduh. Armura arginitie, formată din turle și cupola cea mare, strălucea și mai tare.

-Sigur ai o poveste interesantă de spus, îngân eu în timp ce căutam hanul unde urma să poposesc. Dar ne vedem noi curând, fii fără grijă!

Drumul mă cam istovise și de abia așteptam să mă odihnesc nițel.

Nu mică îmi fu mirarea când văd că de pe fereastra camerei unde m-a găzduit hangiul îl puteam zări atât de clar. Era atât de aproape!

Mă afund în așternutul moale și parfumat. Adorm instantaneu.

Visul pe care l-am avut fu unul ciudat…

Se făcea că eram într-un câmp deschis și plin de verdeață. Cât vedeai cu ochii era doar câmpie! Eu eram singur cu aparatul la gât, straița la șold și tarabostesul negru pe cap. Aerul era atât de proaspăt încât nu

m-am putut abține să nu să respir adânc cu ochii închiși. Abia apoi am observat că eram desculț. Picioarele mele se bucurau din plin de contactul pur cu iarba moale.

Liniștea câmpiei nu mai dură mult! De la mare distanță se auzeau urme de pași. Era un zgomot puternic care se întețea! De la linia orizontului apare un punct care devenea tot mai mare.

-Vai, îmi zic eu, e un gigant care vine direct spre mine. Purta o armură argintie strălucitoare. Pieptarul avea un blazon pe care era chiar imaginea bisericii pe care o văzusem în timpul zilei.

Avea un coif care lăsa să iasă câteva plete negre. Fața părea severă încât prima reacție a fost să o iau la sănătoasa.

-Sigur o să fiu mai rapid ca el, cuget eu la repezeală.

-Ziggy, se auzi vocea sa răsunătoare. Stai băiete! Nu vreau să-ți fac niciun rău. Eu sunt spiritul protector al pământului pe care s-a construit Biserica ortodoxă. Rostul meu este să veghez asupra ei și binențeles asupra credincioșilor ei. Am o poveste să-ți spun!

-Poveste? Spun mai liniștit acum.

-Da, povestea mea.

-Ei bine, nu mă așteptam la asta, continui eu așezându-mă pe iarba moale. Gata, te ascult acum.

-Nu mă așez jos, ca să nu te fac să zbori pe aici. Râsetul său zgomotos răsuna în toată câmpia.

-Cum voiești! Sunt numai ochi și urechi.

-Ziggy, biserica pe care tu ai văzut-o la venirea în Marghita este prima biserică ortodoxă a orașului. Când am primit misiunea de a o proteja pe aceste meleaguri era încă pace. Credincioșii veneau cu bucurie să se roage aici iar credința lor sporea.

-Ce s-a întâmplat apoi ?

-Regimul comunist a venit, tună el din voce. Ortodoxia era tot mai reprimată. Nu era nici vorbă să mai apară vreo altă biserică.

Secretul gigantului

-Și cum ai reacționat ? întreb eu captivat.

-Am rămas să protejez biserica. Nimeni nu s-a atins de ea dar au fost lupte grele, chiar și pentru un spirit ca mine. Era multă energie negativă care venea din cealaltă parte. Știam ce aveam de făcut. Trebuia să mențin direcția pe care am ales-o chiar dacă vremurile erau tulburi.
Făcu o pauză și oftă, cu un șuier prelung.

-Ziggy, continuă gigantul cu armură argintie, să fii curajos în călătoria ta. Să îți menții direcția mai ales când vor apărea lucruri care îți vor testa răbdarea și credința.  Dacă râmâi hotârât și continui să acționezi în direcția visului tău furtuna nu te va doborî. Din contră, vei deveni mai puternic.

Uită-te la mine. Răsplata vremurilor tulburi ale comunismului a fost că după căderea sa alte surate ale bisericii au început să apară în Marghita.

-Am înțeles! Știu ce am de făcut, răspund cu îndrăzneală.

-Am încredere în Ziggy, răspunse gigantul.

Mă luă în palma sa cea mare și fără să spună nimic mă aruncă cu putere în văzduh!

-Aaaaah, țipam eu văzând cu groază cum câmpia se îndepărta de picioarele mele.
Ding-Dong ! Ding-Dong!

Sunete de clopot se auzeau. M-am trezit din vis…Afară era deja lumină de-a binelea. Ies repede la fereastra și văd Biserica cu ale sale turle argintii. În stânga cupolei principale era o lună plină mare, cum rar mai văzusem.

-Curajul de a păstra direcția…gândesc în timp ce ascultam sunetul cristalin al clopotelor.

Echipa Zig Zag prin România