Biserica de peste 100 de ani din Valea lui Mihai – „Sf. Anton de Padova”

Valea lui Mihai este un orășel liniștit din nordul județului Bihor. Odată ajuns aici, te bucuri de liniștea și pacea oferită de peisajul care te înconjoară și de oamenii primitori. Plimbările pe străzile orașului îți scot în cale tot felul de construcții și imagini care de care mai interesante. Ajungi fără doar și poate în fața bisericii romano-catolice „Sf. Anton de Padova” care îți trezește curiozitatea.

Cercetând biserica și istoria ei afli că piatra de temelie a acesteia a fost pusă în anul 1901 iar sfințirea bisericii a avut loc trei ani mai târziu, când întreaga construcție a fost terminată. Mai afli că dispunea de trei clopote de dimensiuni diferite care au fost confiscate în Primul Război Mondial pentru a fi transformate în tunuri. Doar cel mic a rămas, celelalte două fiind înlocuite în 1928.

Primind o donație semnificativă, în 1931 biserica și-a permis să angajeze trei pictori are au reprezentat pe pereții interiori scene din viața lui Sfântul Anton.

Îți e mai mare dragul să privești detaliile bisericii și să asculți acustica acesteia în momentul unei ceremonii religioase.

[mashshare]

ZiggY

Întâlnirea cu Mihai cel posomorât

După întâlnirea cu prințesa Mergareta, hoinăream răzleț pe dealurile și câmpiile din regatul acesteia. Tot mergând așa, către soare, ajung fără să îmi dau seama într-o localitate numită Valea lui Mihai. Intru pe drumurile pietruite ale acesteia și mă opresc la o fântână. Mă aplec, sorb o gură de apă rece și când ridic capul, un copilandru durduliu mă salută:
– Ziua bună! Cu ce treburi prin părțile noastre?
– Salutare! Mă plimbam pe meleagurile prințesei Margareta și am ajuns aici, cred că voi înnopta la voi astă seară.
– Pentru asta trebuie să mergi și să vorbești cu boier Mihai, el e stăpânul pământurilor pe care le vezi. De câțiva ani e tare mâhnit, nu știu dacă o să te primească.
– N-ai grijă copile, unde îl găsesc?
– Mergi tot înainte și vei vedea o biserică mare. E Biserica Sf. Anton și aici se roagă de obicei boierul.
Nici nu am apucat să îi mulțumesc pentru îndrumare că a și dispărut pe după o căsuță. Probabil c-o fi având altele de făcut. Mi-am luat ușor drumul către biserică și cât ai zice pește am și ajuns. Am intrat în măreața biserică și am văzut un om micuț, bărbos și cu ochelari care se ruga. Cum m-a simțit s-a întors și m-a întrebat:
– Cine ești și de dorești de la mine de îmi tulburi rugăciunile?
– Sunt Ziggy, prieten cu prințesa Margareta și vreau să înnoptez aici.
– Prieten cu prințesa Margareta?! Hai să vorbim afară.
Se vedea pe fruntea lui tristă și plină de riduri că numele prințesei îi lumină mintea. Am ieșit și a început să îmi spună:
– Cu mulți ani în urmă, eu și prințesa Margareta eram buni prieteni și conduceam cu mândrie meleagurile pe care le vezi. După un timp ea s-a supărat pe oameni și a dispărut. Am căutat-o mult timp dar nici urmă de ea. Cum de spui că ești prieten cu ea?
– Am întâlnit-o acum câteva zile pe câmpiile din apropiere. Strângeam gunoaiele de pe jos și ea a apărut și mi-a arătat un covor întreg de flori frumos colorate.
– Așa este, îndrăgește atât de mult florile. Mi-ai dat o idee Ziggy, am să îmi adun supușii și vom merge să curățăm câmpurile. Poate așa prințesa Margareta se va întoarce. Ești binevenit să petreci noapte în casa mea. Vreau să aud fiecare detaliu despre această întâlnire.

M-a condus la casa lui și m-a așezat la masă. Mi-a povestit nostalgic despre prințesă și până ne-am dus la culcare observam mereu pe chipul lui cât de mult îi lipsește. A doua zi, de la răsăritul soarelui acesta și-a adunat cei mai de seamă supuși și am pornit împreună să adunăm gunoaiele de pe dealurile și câmpiile din jur.

Echipa Zig Zag prin România