Sztarill nu a insistat asupra ornamentelor exterioare. A știut însă cum să ne facă să-i ținem minte lucrarea. A imprimat clădirii cu două etaje o formă de trapez și a adăugat un bovindou cilindric( o construcție ieșită în afara pereților exteriori, ca un balcon închis). Cele două laturi care formează cilindrul parcă dau naștere unui trandafir suspendat.
Casa a fost comandată și locuită ulterior de evreul orădean Salamon Goldstein. Dintre toate locuințele evreiești din oraș, casa este singura care are Steaua lui David (Maghen David- în ebraică. Înseamnă scutul lui David) pe poarta de la intrare.
[mashshare]
Mireasmă de trandafir și praf de stea la Casa Goldstein
Evreii orădeni înstăriți de la început de secol XX m-au surprins cu exemplul lor. Au lăsat orașului clădirile ce le-au servit drept locuință sau sediu, fiecare cu o anumită semnificație în arhitectura sa. Îmi amintesc că palatul lui Adolf Sonnenfeld am învățat cum gândesc evreii bogați.Acum am descoperit o altă clădire costruită pentru un evreu care are în zidurile sale simboluri speciale: Casa Goldstein. M-am documentat puțin înainte și am pornit la drum.
Din Piața Ferdinand m-am strecurat pe strada cu Hotelul Astoria iar în capătul ei văd turnul cu vârf ascuțit ce ieșea din tiparul planului riguros al clădirii. Mă apropii. Turnul semăna atât de bine cu un trandafir . Rădăcina nu se vedea dar din colțul dinspre stradă al construcției puteam distinge tulpina și vârful, încă un boboc. Am vrut să intru dar poarta era închisă.
-Nu aș vrea să plec de aici fără să aflu ce a vrut Sztarill să spună prin acest simbol, îmi spun cu hotărâre.
Cum nu era nimeni cu care să vorbesc mă adresez casei:
-Casă Goldstein, tu stai aici nemișcată dar între zidurile tale se află un spirit viu. Sunt sigur că el cunoaște totul despre tine și misiunea ta în această lume. Rogu-te dar spirit drag, dă curs cererii mele.
Timp de câteva minute nu se întâplă nimic.
Un flux de gânduri nou a început să vină în timp ce mă concentram asupra trandafirului.
-Ziggy, să știi că nu o să iau vreo formă fizică, căci mintea ta e suficient de receptivă.
-Bine, cred că pot să îndur această “suferință “, răspund eu cu chef de glume.
-He he, vezi tu, Sztarill a iubit trandafirul și îi cunoștea povestea…și importanța. A vrut ca acest simbol al iubirii să rămână mereu în casa lui Salamon Goldstein.
-Ce poveste?
-Nu știi ?
-Dacă îmi spui voi ști!
-Bine bine, nu o scot la capăt cu tine decât spunându-ți direct.
-E drept.
-Trandafirul a fost făcut să fie cea mai frumoasă floare de pe Pământ după cum spuneau grecii. Zeița florilor, Chloris l-a făcut. O nimfă pe care o iubea murise. Trandafirul a fost creat pentru a-i cinsti memoria.
-Ce s-a întâmplat după cu noua floare?
-Chloris a dus-o la zeii Olimpului ca să o înzestreze cu câte un dar. Dyonisos i-a dăruit parfumul, Afrodita frumusețea și culoarea. Vantul de primavara, Zephyr, a dat la o parte norii pentru ca Apollo sa-l lumineze si sa-l infloreasca. Ares i-a dat spinii, pentru ca trandafirul sa-si poata apara frmusetea neasemuita. Iar la final, cele 3 grații au venit să-i dea strălucirea, farmecul și…asta o să-ți placă Ziggy: veselia!
-Super poveste!
-Sztaril a vrut ca această clădire să poarte un strop din frumusețea acelui prim trandafir.
-Îți mai spun un secret Ziggy!
-Te ascult!
-Când vei întâlni dificultăți pe parcursul călătoriei adu-ți aminte de trandafir, de superba floare care se află dincolo de spini. Caută frumusețea în toți oamenii și în toate locurile. Vizualizează floarea de trandafir și o să-ți amintești cuvintele mele.
-Așa voi face negreșit!
-Ești simpatic băiete. Mergi cu bine mai departe!
-Îți mulțumesc spirit al casei Goldstein!
Povestea trandafirului m-a umplut de recunoștință, un sentiment cu care eu îți scriu acum aceste rânduri.
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025
- TopHotel Awards 2025: Intra acum in competitie! - februarie 20, 2025
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
Leave A Comment