O pauză bine meritată și un alt început

Muntele îți poate pune la încercare fiecare centimentru din ființa ta. Așa s-a întâmplat și cu mine, după ce m-am aruncat pe Cheile Galbenei bazându-mă pe o putere trecătoare. Nu am știut atunci că așa va fi, dar m-am învățat minte pentru totdeauna.

Acum mă găsesc traversând o peșteră, cu maxim de atenție și grijă, în timp ce tot corpul meu tremură de la efortul forțat și de la imposibilitatea e mă opri, pentru că aș fi rămas cocoțat pe pereți. Cu chiu, cu vai ajung la capătul peșterii și, când să-mi las corpul întins pe pământ, pășesc în gol, mai-mai să alunec. Eram chiar deasupra unei cascade. De altfel, am observat apa care curgea prin peșteră, dar nu i-am dat mare importanță.
Ocolesc prudent cascada, către o poieniță de lângă ea. Ce plăcut era… Vântul adia ușor și stropi de apă îmi mângâiau chipul. Cobor la baza cascadei ca să beau apă. Simțeam cum corpul își revine ușor-ușor. Știu ca de data aceasta să nu mă mai las păcălit și îmi reiau pasul normal, fără să mă arunc în tot felul de exagerări sau dovezi de putere.

Îmi continui drumul relaxat, destins, conștient că măreția se ia pas cu pas.