Între vis și realitate

A fost odată un tânăr foarte corect care respecta mereu legile. El visa mult la un viitor strălucit și îi plăceau.

Acesta locuia într-un oraș mare, unde soarele strălucea cu putere în fiecare zi și trecea pe deasupra clădirilor impunătoare. Cutreierând orașul în lung și în lat, admirând clădirile mărețe, am ajuns și eu să îl cunosc:
– Salut Ziggy, ce vânturi te aduc pe la noi?
– Salutare! Am auzit multe despre acest oraș iar în drumeția mea pe tărâmul de pe care învăț nu puteam să îl ocolesc.
– Eu sunt Istvan, o să devin arhitect și voi construi multe clădiri pentru acest oraș.
– Mă bucur Istvan, mult noroc îți doresc!
– Mulțumesc Ziggy, ne mai vedem!
Am plecat fiecare pe drumul lui și ne-am văzut de viețile noastre. Ajuns în pat, după o cană mare de ceai fierbinte, am adormit imediat. În acea noapte întunecată, în visul meu l-am întâlnit din nou pe Istvan. De data asta era mai mare.
– Salut Istvan!
– Salutare Ziggy! Ce faci băiete? De când ne-am cunoscut, foarte mulți ani au trecut.
– Ce faci? Cum ți-e viața?
– E bună Ziggy! Am muncit, am învățat din greu și am reușit să îmi îndeplinesc visele. Vezi clădirea de acolo?
Îmi arăta o clădire impunătoare, cu patru statui deasupra.
– Impresionantă clădire, să nu îmi spui că chiar tu ai proiectat-o!
– Ba da, și pe lângă asta servește drept clădirea tribunalului. Dreptatea și corectitudinea sunt principii care mă reprezintă și sunt foarte mândru să am o clădire care servește acestora.
– Felicitări Istvan, mă bucur pentru tine!

Soarele intra pe fereastră și îmi mângâia ușor pielea. M-am trezit și am uitat de visul cu viitorul arhitect. M-am îmbrăcat, m-am înarmat cu aparatul de fotografiat. Am verificat dacă am în straiță stiloul și reportofonul, mi-am pus tarabostesul pe cap și am plecat la pas prin oraș. Am ajuns într-un spațiu mai gol și mi-am aminti de visul de seara trecută.

– Aici era clădirea pe care mi-a arătat-o Istvan în vis. O să ajungă un arhitect renumit. Îmi spun eu în timp ce fac o fotografie locului și îmi continui drumul.