Farmecul de odinioară

Se face seară, iar furnicarul de oameni își face apariția pe străzile orădene. Fiecare e care mai de care mai elegant, vezi cupluri care merg alene la braț și copii năzdrăvani care aleargă prin mulțime. Aer văratic împletit cu mireasma băuturilor din cafenele și terase, o briză ușoară de vânt care poartă fire invizibile de praf pe stradă și-un zumzet continuu al discuțiilor înflcărate dintre oameni. E ora fixă și toți se pregătesc să intre la cinematograf. Este momentul mult așteptat al tuturor.

-Draga mea, eu merg să beau ceva mai întâi la cafenea, apoi voi veni și eu după voi, îi spune soției sale un domn bine îmbrăcat și destul de tânăr.

Intră în cafenea unde se întâlnește cu un bun prieten și se așează amândoi la masă. Își comandă ceva de băut, iar unul dintre ei începe:

-Ce bine-mi pare să te văd! Cum mai ești? …îl întreabă cu o privire prietenoasă  pe celălat.

-Am venit cu soția și copiii la cinematograf la premiere. Nu mă așteptam să te văd pe aici, îi spuse în timp ce se pregătea să soarbă din ceașca de cafea.

-Am fost plecat o vreme dincolo de Carpați la niște rude, dar am revenit. Îmi lipsea atmosfera orașului, oamenii și activitățile de aici, și un zâmbet îi însenină fața.

-Într-adevăr, dragul meu prieten, aici e ceva special. Orașul acesta are o atmosferă aparte de care simt că nici eu nu m-aș putea lipsi. Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii  la aceste evenimente, să admir clădirile noastre frumoase, să mă plimb seara pe malul râului sau să mă întâlnesc la cafenea întâmplător cu tine…și încep amândoi să râdă ca doi copii amuzați.

-Ah, oare crezi că vor păstra acest obicei orădenii?

-Nu știu ce să spun, dar oricum, eu nu știu ce m-aș face fără aceste întâlniri, îi spuse privindu-l aproape melancolic pe prietenul său.

-Eu cred că atâta vreme cât oamenii își vor face cărări între ei, totul va fi bine. Când vor începe să nu le mai creeze, abia atunci va trebui să-și facă griji.

O fetiță îmbujorată și cu părul bălai intră în cafenea, căutând pe cineva cu privirea.

-Aici sunt draga mea! … se auzi glasul tatălui ei care o observase, chemând-o către el.

-A început filmul tati și m-a trimis mami să te chem, îi spuse ea cu glas sfios.

-Prietene drag, trebuie să plec. Mă bucur că te-am văzut și poate ne-ntâlnim zilele următoare.

Își strâng mâinile, se-mbrățișează bărbătește și se despart, iar tatăl, ținându-și fetița de mână, se-ndreaptă spre ieșire c-un zâmbet cald pe față și-o licărire-n inimă.