Un exemplu de curaj, scop și contribuție la Monumentul Pompierilor din Oradea

În Satu Mare, călătoria în Zig Zag mi-a scos în cale un tânăr dedicat meseriei de pompier. Am înțeles atunci de la el ce mult contează felul în care îți faci treaba, dând 100% indiferent care ar fi ea. Amintirile acelei discuții au înviat în mintea mea în ziua când am ajuns în fața Monumentului Pompierilor din Oradea.

Era o zi senină în care razele Soarelui se scăldau în voie în oceanul albastru pur al cerului. O adiere blândă sufla peste oraș.

Statuile negre ce compuneau ansamblul monumental scântâiau sub asaltul neîntrerupt al luminii solare.

Nu prea erau oameni prin jur așa că am profitat de câteva momente bune de liniște stând în fața lor. Mă uitam la chipurile tăcute care comunicau rolul pompierilor într-o societate.

-Cum funcționează oare motivația în cazul pompierilor ? mă întrebam eu. Ce îi împinge oare să se implice în situații atât de dificile, situații pe care mulți le-ar ocoli ? Și mai ales, de unde au atâta forță și luciditate în cazurile limită ?

Știam că dacă închid ochii și las imaginația să lucreze voi primi răspunsuri.

Pe ecranul minții, apăream eu față-n față cu același monument. Stai! Ceva se schimbase! Statuile bărbaților pompieri prinseseră viață și înaintau spre mine.

Tind să mă retrag, speriat de ciudatul fenomen.

-Ușor Ziggy, spuse pompierul care ținea furtunul în mână, nu îți facem nici un rău.

-Noi suntem spiritele pompierilor bihoreni, continuă celălalt cu micuțul în brațe. În fiecare monument dedicat acestei profesii de pe meleagurile poporului de la care tu înveți există frați de-ai noștri.

-De unde mă cunoașteți și cum de ați aflat de călătoria mea ? întreb eu foarte mirat.

-He he, poate suntem noi în monumentul acesta dar nu uita că suntem spirite. Nu suntem legați de un loc anume iar o abilitate a noastră este clarviziunea. Știam că ai să vii și la noi!

-Vrem să-ți răspundem la întrebare.

-Prea bine! Sunt numai ochi și urechi.

-Un om este dispus să accepte orice provocare când înțelege de ce o face, începu bărbatul cu furtunul. Pentru pompierii cărora le este închinat monumentul, acest „de ce” era prezent zilnic în inima lor. El depășea statutul unei simple meserii și ajungea la contribuție, la ajutorul acordat unui semen aflat în necaz.

-Hmm, nu m-aș fi gândit la asta, răspund eu uimit de cât de logic era răspunsul.

– Mai mult decât atât, continuă celălalt, dacă de ce-ul  unui om este întrajutorarea, contribuția față de societate el primește forțe noi. De multe ori,  dacă se gândește doar la interesul propriu el nu este conștient de acest potențial uriaș de care dispune.

– În situațiile limită, îl completă primul, subconștientul eliberează aceste forțe latente care zac în om. Așa se explică faptul că un pompier devine extrem de lucid și pragmatic când trebuie să salveze viața cuiva. Știe ce are de făcut și acțiunile curg. În mintea lui nu mai este zgomot: dacă pățesc ceva, îmi e frică sau lucruri din acestea. Există doar liniște și acțiunea pe care simte că trebuie să o întreprindă atunci.

-Uau! Frumoasă explicație! Asta înseamnă că omul își eliberează potențialul de geniu când își stabilește un scop mai înalt ? Unul care vizează binele a cât mai mulți oameni?

-Daaa, strigară amândouă statuile în cor încât copilul din brațele pompierului începu să plângă!

-Oops, gata gata, șopti el copilului.

-Ce să-i faci? Ne mai ia și pe noi valul, râse pompierul cu furtunul de apă.  Exact! Mâna care dă, nu duce lipsă niciodată Ziggy!

Lucrul cel mai important de ținut minte e că un scop empatic, mai mare decât interesul personal este cel mai bun mod de a trezi ce e mai bun în tine.

-Tu ești deja pe această cale Ziggy, adăugă celălalt, cu un ochi la copil care gângurea acum. Călătoria ta va inspira mulți oameni să vadă ce e mai bun în ei. Nu e doar un capriciu egoist de copil. Tocmai de aceea o să  primești forța necesară ca să-ți duci misiunea la bun sfârșit. Continuă!

-Vă mulțumesc pentru aceste încurajări, le spun eu cu ochii în lacrimi.

-Nu plânge băiete, fii bărbat zise primul.

-Ei, și băieții plâng câteodată, înterveni cel cu copilul în brațe cu un zâmbet luminos pe chip. Amândoi pompierii au râs ușor.

-Du-te acum Ziggy! Du mesajul mai departe!

-Să trăiți! îi salut eu militărește.

Deschid ochii! Nu știu cât durase această conversație dar cert era că încă eram în fața monumentului. Mă surprind că încă salutam militărește.

-Ce ți-o mai fi cu imaginația asta, spun eu entuziasmat în timp ce-mi strângeam materialele. Oare ce urmează mai departe?

Îmi scot agenda și văd următoarea destinație…