Ouă noi și vechi sunt toate

După lungi căutări și multe bătăi în diferite porți, am ajuns într-un final la poarta renumitului meșter popular care încondeiază ouă. Am strigat la poartă dar nimic. Am bătut și m-am așezat pe o piatră din față. Așteptam să iasă cineva și mă gândeam în sinea mea: oare ce o face un astfel de meșter în perioada asta a zilei? Nici nu îmi termin bine gândul, că poarta se deschide și o doamnă hotărâtă care se uită curioasă la mine.

Mă ridic, mă apropii zâmbind de ea și îi spun:
– Sărut mâinile! Eu sunt Ziggy și am venit de departe să îl cunosc pe renumitul meșter popular al ouălor încondeiate.
– Bună Ziggy! Bine ai venit, eu sunt cea pe care o cauți. Poftește în casă, te rog!
O urmez și intrăm într-o cameră răcoroasă unde ținea majoritatea lucrărilor, adică ouăle încondeiate. Unele mai mici, altele mai mari, mai noi și mai vechi, camera era plină de ouă frumos încondeiate. Mă așez lângă ea și urmăresc cu atenție cum lucrează. Se pare că mi s-a răspuns și la întrebarea de la poartă.

– Hai să îți spun povestea familiei mele când vine vorba de acest meșteșug. spune ea zâmbind.
– Sunt numai ochi și urechi.
– Cu foarte mult timp în urmă, una din străbunicele mele a primit un mesaj. Un mesaj ciudat, am spune în zilele noastre. Mergea pe dealurile din jurul satului cu un coș cu ouă fierte, drept mâncare pentru cei care lucrau la câmp. Se ducea la ei, când a văzut o lumină puternică, a amețit și a căzut. Când s-a trezit era înconjurată de un roi de albine. Și-a păstrat calmul și când s-a uitat coșul cu ouă, a văzut regina albinelor cum întindea ceară pe fiecare ou în parte. A stat nemișcată până aceasta și-a terminat treaba și când albinele au plecat, a îndrăznit să se ridice. Din grabă, s-a înțepat la un deget dar nu și-a dat seama. A luat coșul în mână și a plecat grăbită spre oamenii flămânzi care munceau din greu pământul. Pe drum îi picura sânge din deget și se prelingea pe ouă. Când a ajuns la destinație, s-a uitat la ouă și s-a speriat. Nimeni nu a îndrăznit să mănânce din acele ouă și le-a adus înapoi acasă. A studiat cu atenție fiecare model și a început să le reproducă. Așa s-a transmis acest meșteșug peste generații și a ajuns chiar și la alte familii. Eu păstrez încă acele modele vechi și ai am chiar și unul din primele ouă făcute de străbunica mea. Hai să ți-l arăt!

Mi-a adus un ou foarte vechi pe care abia se mai cunoșteau modelele. L-am luat în mână și l-am comparat cu unul făcut recent. Modelul este aproape identic din câte observ eu. La plecare am primit cadou câteva din aceste ouă frumos încondeiate alături de mesajul:
– Mâna care dă, nu duce lipsă!

Am mulțumit, am luat cu grijă ouăle și am plecat pe drum, la deal. În drumul meu am văzut pe cineva care își văruia casa. Folosea o culoare albă, foarte curtă. M-am întrebat, oare cum a reușit să obțină o culoare atât de frumoasă.