Regina cristalelor din adâncuri

Cu foarte mult timp în urmă, întreaga lume era dominată de puterea naturii. Oamenii înțelegeau asta și acționau în concordanță cu legile naturale. Totul mergea bine și își duceau traiul de pe o zi pe alta așa cum a fost dat să fie. Toate acestea până într-o zi, când oamenii au uitat practic de mama natură și au început să-și impună propriile legi.

În acea perioadă, întregul trai pe pământ s-a schimbat. Natura a început să guverneze cu știe ea mai bine lumea, dar oamenii își tot impun ideile și dorințele. Au început să apară tot felul de conflicte. Furtunile, alunecările de teren și multe alte catastrofe naturale nu erau decât răspunsul naturii la acțiunile omului. Pe vremea aceea, oamenii știau asta și doreau să o îmblânzească dar nu au reușit. Astăzi cred că este doar ceva normal ce trebuie să se întâmple.

Într-unul din hanurile la care am poposit, am ajuns să stau la masă cu un iubitor al naturii și al istoriei acesteia. Numele acestuia este Sorin, și am petrecut mult timp discutând cu el și ascultându-l în mare parte.
– Ziggy, hai să îți spun povestea cristalelor din adâncuri și a reginei care are grijă de ele.
– Sunt numai ochi și urechi, Sorin.
– A fost odată, pe vremea când viața pe pământ era aceeași și pentru oameni, și pentru animale și pentru plante, o regină care avea grijă de toți. Aceasta era mama natură și pe atunci mergea printre noi și se îngrijea ca toate să fie în ordine și pace. După ce oamenii au început să se împotrivească legilor ei, aceasta s-a supărat. A început să îi evite și s-a concentrat mai mult pe animale și plante. Aceasta și-a creat un castel subteran pe care l-a împodobit numai cu cristale și se spune că acolo își duce viața de atunci.
– A ajuns picior de om în acel castel?
– Asta e problema, Ziggy. Oamenii se bagă peste tot. Da, s-a intrat acolo cu forța și multe stricăciuni au fost făcute. Până și eu am fost zilele trecute să văd ce a mai rămas. Sunt multe cristale care nu au putut fi furate dar regina nu mai stă acolo. Cine știe unde s-o fi ascuns. Mă tem de răzbunarea ei și nu vreau să mă gândesc la ce ar putea face neamului omenesc.
– Ai dreptate, Sorin. Mare e puterea mamei naturi, dar crezi că s-ar mânia ea pe noi?
– Are un suflet mare și e blândă de fel, dar îndrăzneala omenească a ajuns prea departe. Să sperăm cu nu este prea mânioasă și îi va cruța pe cei fără vină.

Am rămas amândoi în liniște, parcă așteptând potopul. Multe catastrofe naturale se întâmplă în lume și după povestea lui Sorin, tind să cred că aceasta e răzbunarea mamei naturi. Am decis să merg cu Sorin în adâncurile pământului și să discutăm cu ea. Poate învățăm cum să ne trăim viețile după legile ei. Am pornit împreună spre peștera Craiului, se spune că aceasta duce mult în adâncul pământului și e posibil să găsim ceva indicii care să ne ghideze spre regina cristalelor.