Petale de flori cu muzică și mireasmă de sonet retrogradus

Mă opresc la un han. Și comand pâine prăjită cu unt și cu magiun. Cât poate omul să mai rabde?
Papilele mele gustative sunt în rai. Pâinea prăjită e caldă. Untul s-a ascuns prin pâine iar magiunul, care este din belșug pe unt, iși prezintă gustul. Își prezintă gustul ca un adevărat somelier:
– Ziggy, inspiră adânc și servește-ne. Nu te sfii. Suntem doar pâinea prăjită, untul și cu mine. După ce inspiri, mușcă o bucată. Este important să nu te grăbești. A mânca este una iar a savura este alta. Tu savurezi acum.

Continuăm. În timp ce aerul pe care l-ai inspirat pregătește senzațiile să-și deschidă porțile, noi 3 suntem în cavitatea bucală. Îți reamintesc că în tot acest timp îți ții respirația și o să simți de ce. Cu limba, caută unde este pâinea prăjită, untul sau magiunul și descoperă ce savoare are fiecare. Limba este mult mai sensibilă decât stomacul tău și de aceea savurezi, Ziggy și nu mănânci.
Magiunul îmi tot repeta fiindcă îți imaginezi cât este de greu să reziști tentației de a gusta din, hai să zicem doar pentru cazul acesta, fructul oprit.

– Urmează partea care te va purta în altă lume a gustului. După ce ai găsit și ai descoperit savoarea fiecăruia, ai îmbibat bunătățile de salivă, mestecă lent. Și acum, în timp ce mesteci lent, expiră aerul la fel de lent ca într-o meditație. Senzațiile corpului tău au porțile deschise. Papilele tale gustative te poartă într-o lume a extazului culinar. Corpul tău este liniștit și aș putea spune aerisit. Respirația profundă te curăță de toxine și astfel se face loc pentru pâinea bine prăjită, untul topit și magiunul dulce acrișor. Pentru un extaz prelungit îți recomandăm să repeți din nou și din nou trăirea acestui moment.

Mă predau acestui moment și revin la poveste după vreun ceas.
Din celălalt colț al hanului o domnișoară mă privea și pot spune că sorbea din priviri și cu toată ființa acest moment.
Domnișoara era artista care a îmblânzea o chitară. Bărbatul de lângă ea, care era mai în vârstă, o completa. Cred că era tatăl ei.
Domnișoara se apropie de mine și-mi zice hotărâtă:
– Vreau și eu pâine prăjită cu unt și cu magiun.
Izbucnim în râs amândoi și în scurt timp serveam bunătățile despre care nu mai are rost să povestim prea mult fiindcă papilele noastre gustative se ocupau de ele.
– Cine te-a învățat să savurezi mâncarea astfel? mă întreabă direct artista schițând un gest din sprâncene.
– Magiunul…îi răspund sec.
Zâmbise fiindcă răspunsul meu franc a surprins-o. Apoi o întreb:
– Ce ți-a plăcut atât de mult la acest moment?
– Momentul artistic…îmi răspunde la fel de sec.
Izbucnim în râs amândoi fiindcă îmi răspunse cu aceeași franchețe. Apoi o întreb din nou:
– Ce fel de om poate supravețui unui astfel de moment de savoare?
– Un ar-tist …
Nu mai are rost să-ți spun că iar am izbucnit într-un râs mai domol de această dată fiindcă începeau să ne placă glumele noastre. Artista continuă cu un ton afectiv:
– Artistul este de fapt omul. Omul care reușește să se elibereze de toate greutățile vieții ca să se poată bucura chiar de viață.
Cu aceste cuvinte se dă startul unei alte comenzi către hangiță.

– Ești amabilă și ne aduci două cești de ceai de mentă cu lămâie și multă miere de albine?