Spitalul Militar-între istorie și salvarea de vieți

Situat în centrul oraşului Oradea, spitalul are în spate o istorie încărcată. Clădirea în care funcţionează acesta a fost construită în 1731. Din 1788 însă, în timpul imperiului Habsburgic, a fost folosită de armată ca Spital Militar.

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, deasupra intrării în clădire se află un însemn specific destinaţiei sale iniţiale: două braţe înălţate între care se află o cruce latină. Aceasta înseamnă că edificiul trebuie să slujească unor scopuri instructiv-educative sau caritative. Din 1919 după unirea Transilvaniei cu România, clădirea este ocupată de un Spital Militar Român. Nu tine mult minunea, căci o dată cu venirea Dictatului de la Viena (1940), Spitalul Militar se evacuează la Turda.
Actualul Spital Militar s-a înfiinţat pe 1 august 1945 cu efectivele Spitalului Militar Cernăuţi, aflat la Timişoara. Cea de-a doua clădire care constituie azi corp comun cu spitalul, care era de fapt  parte componentă a sa, a fost construită la sfârşitul secolului XVII-lea.
Prin noul statut din 1973 Policlinica Spitalului este prevăzută cu medici proprii, internările în spital crescând de la an la an. Spitalul este una din clădirile care nu şi-a schimbat destinaţia din secolul al XVIII-lea încoace, fiind o instituţie reprezentativă pentru oraşul Oradea.

[mashshare]

ZiggY

Strigătul de ajutor auzit și-o lecție de viață

Nu sunt decât de o săptămână și orașul mă surprinde și copleșește cu bogățiile arhitecturale, tainele, oamenii și locurile impresionante. Deja am văzut un afiș cu o piesă de teatru la care vreau să merg.  Îmi iau repede staița și tarabostesul în cap și mă pornesc la drum. Parcă simt altfel pulsul orașului. Dintr-o parte se aud zgomotele infernale ale buldozerelor și mașinăriilor care macină și zdrobesc încontinuu vechiul drum pentru a face altul nou, Crișul curge în vechiul și obișnuitul lui ritm, iar clădirile veghează furnicarul de trecători de pe străzi.

Mă îndrept plin de curaj și curiozitate către teatru. Când să mă pregătesc să trec ultima străduță, o bicicletă dă peste mine. Cad pe pavajul rece și nu mai simt nimic. După câteva ore mă trezesc într-un salon. Mâna caldă a unui bărbat mă îndeamnă să deschid ochii.

-Ești în regulă, tinere? …îmi spuse cu o sclipire-n ochi.

-Cred că da. Însă cum am ajuns aici? Nu-mi mai amintesc multe.

-Te-a adus Salvarea la solicitarea unui tânăr. Era cam îngrijorat, însă a făcut bine că ne-a anunțat și acum ești în siguranță, iar un zâmbet abia schițat îi descreți fruntea.

Stau câteva clipe, privesc împrejur și deodată mă străfulgeră un gând.

-Piesa de teatru… Oh, am pierdut-o… zic eu dezamăgit de situație.

-Foarte bine, îmi spuse calm doctorul.

-Cum adică? Dar îmi doream mult să o văd.

-E mai importantă viața ta, Ziggy! Și uneori trebuie să renunțăm la ceva pentru altceva. Pe de-o parte câștigăm, iar pe cealaltă pierdem. Trebuie însă să avem grijă la ce renunțăm și ce vrem să câștigăm.

Rămân surprins de cuvintele care-i ies pe gură și captat de ceea ce-mi împărtășește, îmi ciulesc mai bine urechile și îi urmăresc cu privirea fiecare vorbă și gest. Îl ascult în continuare…

-Te văd tânăr și plin de viață. Învață să ți-o protejezi fiindcă altfel nu-i vei putea ajuta nici pe alții. Deci, ne-am înțeles?…mă întreabă pe un ton didactic.

-Bine. Voi avea mai multă atenție pe viitor, domnule doctor! Vă mulțumesc pentru ceea ce mi-ați spus!

-Cu mare drag, Ziggy!

Îmi strânge mâna bărbătește și pleacă spre alt salon. Rămân pe gânduri și între timp, până a veni asistenta cu cina, îmi scot din straiță o carte și încep să-i pătrund tainele.

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)