Credinţa călugărului franciscan

Călătoria pe meleagurile de pe care învăț m-a dus în multe locuri impresionante. Unele de o rară frumusețe, altele cu o impresionantă istorie, iar altele care m-au impresionat atât prin aspect cât și prin povești. Pe străzile unui oraș cu atitudine nobiliară, pașii mi-au fost călăuziți spre o biserică maiestuoasă.

Ajung în curtea bisericii și arunc o privire prin curte. Nimic ieșit din comun. Se cunoștea după arhitectură și alte elemente și obiecte din jur că este foarte veche. Intru și mă minunez de frumusețea interioară a acesteia. Nu zăbovesc mult și ies. Merg într-un colț și mă așez pe o băncuță să pot vedea întreaga clădire. Încep să o examinez.

– Bună să îți fie inima, tinere! Te uiți la ce a mai rămas din vechea mănăstire.

Un bătrân bărbos, cu o mantie lungă, neagră, grosolană și cam jegoasă a apărut în spatele meu. Era prins la mijloc cu o sfoară și avea gluga pe cap.

Eu sunt Ziggy părinte, despre ce mănăstire vorbiți?

Sunt călugăr, Ziggy! Călugăr franciscan. Înainte ca ordinul nostru să fie oficial desființat, aici slujeam împreună cu frații mei. Era o mănăstire prosperă.
– Ce s-a întâmplat?
– Mănăstirea a fost dată romano-catolicilor, care au transformat-o în biserică și o folosesc și astăzi. O parte din frații mei au plecat în lume. Trei dintre noi am rămas pe aici. Astăzi sunt doar eu. Credința m-a ținut și duc mai departe amintirea franciscanilor. Am un sfat pentru tine…

Ciulesc urechile și ascult cu atenție.

– Credința te poate duce oriunde. Am crezut în ce am învățat și am ajuns să duc mai departe această înțelepciune. Dacă cauți ceva ce nu există și crezi cu adevărat în ceea ce cauți, Cel de Sus v-a crea acel lucru doar pentru a nu-ți dezamăgi așteptările.

Cu acestea spuse, călugărul se întoarse și plecă așa cum a venit, pe nevăzute. M-am ridicat și am pornit la pas, gândindu-mă la vorbele lui.