O înghețată și-o întâmplare haioasă

De la primul magazin pe care-l întâlnesc pe drum îmi cumpăr o înghețată cu fructe de pădure. În timp ce mă plimb cu rolele, savurez din desertul răcoros. Roțile alunecă nestingherite pe asfaltul străzilor orădene, iar eu mă bucur de soare, de clădiri și de oamenii pe care-i văd trecând. Nu trece mult timp, iar roțile iau avânt dintr-o dată. Abia îmi pot controla picioarele. Încerc să nu mă intersectez cu niciun om, dar gândul a sosit prea târziu.

-Scuze, nu am vrut. Am prins viteză și nu am știut cum….

-Nu-i nimic! Liniștit…îmi taie din elan tânărul cu care m-am intersectat.

Mă uimea calmul lui. Mă conduce pe o bancă din apropiere.

-Clădirea asta mă duce cu gândul la Grecia, nu știu de ce, încep eu să-i spun.

-Nu m-am gândit niciodată la asta. Faci niște legături interesante. Dar să știi că aici e Banca Națională a României. Un străbunic de-al meu a lucrat pe vremuri aici, îmi spune cu un ton care-mi stârnește curiozitatea.

-Serios? …zic eu deja uimit de ce aflam.

-Da. Părinții mi–au povestit că era un patriot înfierbântat și îi plăcea ceea ce făcea. E un model pentru mine, chiar dacă l-am cunoscut doar din povești, îmi zise în timp ce privirea îi cade pe zidurile clădirii.

Lumina soarelui îmbrăca banca într-o mantie strălucitoare, iar ochii mei au început să cerceteze toate colțurile ei. Dintr-o data, tânărul se ridică:

-Eu trebuie să plec. Poate ne mai vedem, și-mi strange mâna prietenos.

-Cu siguranță, îi răspund c-un zâmbet larg.

El plecă în drumul său, iar eu îmi continui plimbarea pe role. Încă mă amuz în gândul meu de această întâmplare și cuget spre clădirea care-mi amitea de Grecia…