Pe câmpiile înverzite din apropierea râului Tur, proaspăt stropite de ploile reci ale iernii, culorile apusului se arată ca într-o poveste. Norii scurși de umiditate de la linia orizontului împreună cu razele soarelui se strecoară ca pentru ultima dată.
Culorile apusului combinate cu întunericul care vrea deja să își facă simțită prezența, dau senzația că se deschide o poartă către o lume de poveste. Practic apusul este un element de trecere dintre zi și noapte De aceea, prin frumusețea lui, ne dă impresia că face trecerea către o altă lume.
[mashshare]
La vânătoare de imagini prin Țara Oașului
Soarele începea ușor, ușor să coboare, iar eu am decis să ies la vânătoare.Vânătoarea la care am plecat nu este una în care să ucid ființe vii, ci una în care să imortalizez peisaje cât mai frumoase. Una dintre țintele mele principale era apusul.
Am plecat din Negrești Oaș și am pornit spre zone mai puțin cunoscute mie. Când eram pe drumul spre localitatea Tur, în apropiere de o pădure deasă și înaltă, apusul era la apogeu.
Am oprit mașina. Am luat aparatul ca să-l pregătesc cât mai repede. Soarele nu avea de gând să mă aștepte, așa că trebuia să fac tot posibilul să prind imaginea perfectă.
După câteva minute, soarele era la linia orizontului. Aceasta era formată de câteva dealuri și o pădure care se aflau dincolo de câmpia întinsă și plină de bălți din fața mea.
Copacii fără frunze și norii care deveneau din ce în ce mai închiși la culoare au fost elementele perfecte din poza pe care urmăream să o fac.
Am reușit! În sfârșit am imaginea perfectă cu apusul! Mă bucur că am fost la locul potrivit, dar mai ales la momentul potrivit.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment