Murmur de rugăciune într-un cimitir șvăbesc

Abia făceam cunoștință cu tradițiile șvabilor din Petrești și cu modul lor de trai. După ce vorbesc cu unul dintre ei, renumit pentru vinul lui bun, observ că e timpul să plec. Îl salut respectuos și ies.
Pe drum realizez diferențele dintre noi, dar și armonia conviețuirii împreună.

Aflasem întâmplător despre cimitirul lor. Eram curios să văd cum arată. Am ajuns aici, încercând să elucidez mistere și căutând povești.
Parchez mașina și cobor. Vremea nu pare a fi prietenoasă, dar îmi fac curaj și înaintez. Pe când mergeam, aud ceva șoptit. Nu reușesc să disting vocea, dar bănuiesc că e cineva care se roagă.

– Până la urmă totul e trecător, zic în sinea mea. Și gându-mi este întrerupt de îngerul din fața mea.
– Așa este, tinere Ziggy, dar e important ce lași în urma ta, pare să-mi răspundă. Ceea ce faci tu, va dăinui veșnic în amintirea tuturor.

Rămân surprins și conștientizez din nou rolul meu în această călătorie. Ca să-i păstrez spusele îngerului, îi fac o poză. Ea-mi va aminti mereu de acest moment, inspirându-mă către noi descoperiri.