Bibliotecar în Satu Mare

„ Sunt atât de multe lucruri frumoase de făcut, încât nu mai ai timp de răutăți. Îmi aduc aminte că prima carte pe care mi-am luat-o în clasa întâi se numea ‹Titilică,băiat fără frică›. Pe vremuri mama era casnică, taică-miu lua salariu avans (lua de 2 ori) și știam că primesc 10 lei…o bancnotă din aia. Îmi luam o carte. Puteam să-mi iau o ciocolată sau altceva dar nu, preferam mereu o carte.  Îmi mai dădea și bunicul 5 lei. Dacă o carte costa 15 lei îi dădeam pe toți 15 pe care îi aveam. Așa mi-am făcut o mică bibliotecă personală.”

~Bibliotecar, istoric și scriitor din Satu Mare

[mashshare]

ZiggY

Oameni veseli se adună: Ziggy față-n față cu un bibliotecar și istoric sătmărean

Îl știam pe bibliotecar cu puțin înainte să ajung în Satu Mare. Făceam cercetări pe internet despre ce urmează să întâlnesc în județ. Așa am dat de studiile și cercetările lui despre oameni și locuri valoroase. Exact ceea ce căutatam eu 🙂

Am descoperit că pe lângă profesia de bibliotecar, este un istoric pasionat și un iubitor de carte bună.

Ne-am întâlnit în locul lui preferat-biblioteca. 2 oameni veseli, cu multe lucruri să-și spună.

De mic copil este îndrăgostit de carte-cel mai bun prieten al lui, după cum spunea râzând. Și în copilărie și în liceu sau armată cartea l-a însoțit.

bibliotecar la locul de lucru

Bibliotecile unităților militare nu-i mai dădeau impresia că face militărie.

Își petrece ore în șir citind, recitind, căutând informații în diverse locuri și apoi redându-le într-o formă potrivită cu personalitatea lui.

Recunoaște  că: „Nu-mi ajunge timpul să scriu despre cât ar fi de scris”.

E un bibliotecar pasionat și totodată, om simplu care își trăiește viața și își crește copii în spiritul valorilor pe care el le-a învățat. Le arată ce înseamnă să împartă ce au cu ceilalți. Sau să îi respecte pe alții așa cum sunt ei de fapt.

Până la urmă, trecerea timpului nu-l afectează. Rămâne mereu un spirit tânăr-focul de a cunoaște și de a dărui mai departe îl fac să fie așa.

Echipa Zig Zag prin România