Țara Oaşului şi Vendetta

Am primit o carte cu un titlu sugestiv: Țara Oaşului şi Vendetta scrisă de Mihali Nicoară.

După ce am început să studiez această carte aveam nevoie de câteva confirmări.

Țara Oaşului şi Vendetta vorbește despre originea şi firea oşeanului şi crimele pentru onoare sau gelozie.

Fiindcă acum nu mai sunt aceste crime căutam persoane în vârstă cu care aş putea vorbi. Şi pe cine cunosc în Țara Oaşului? Gândul a zburat la tezaurul viu Unesco şi încolo am plecat.

Aveam sentimentul că bătrâna m-a văzut la geam trăgând cu urechea şi nu m-am înşelat.

– Hai intră şi stai jos cocon, îmi spune după ce țip din curte dacă este cineva acasă.

Mă aşez pe un divan micuț. În sobă ardea un lemn mai gros. În mijloc era o măsuță pe care erau câteva merinde şi țesături. Pereții erau acoperiți cu cerge, icoane și tablouri de familie.

Cele două femei țeseau. Dacă mâna lucra, urechile ascultau şi poveştile erau spuse una după alta.
– Te-am văzut cum trăgeai cu urechea de la geam, îmi zice dintr-odată.
Zâmbesc și apreciez munca pe care o face.
Ca să schimb subiectul întreb şi eu dintr-odată:
– Cum e cu crimele de care se vorbește pe aici?
– Păi o fost. Acum nu mai sunt, îmi zice creatorul popular.
Uitându-mă atent la ea observ că are un chip mai vesel decât vraciul orașului. Zâmbeşte zgomotos şi parcă mereu are un surâs pe chip.

– Era de ajuns ca doi coconi să placă aceeași fată şi cuțitele ieșeau rapid.
Nu-mi venea să cred şi în același timp căutam explicații.
– Oşanul e orgolios dar sângele nu este criminal. Era ceva normal. Acum au plecat peste hotare și s-au mai educat.

Am răsuflat uşurat şi ascultam cât de lejer putea povestea femeia despre astfel de cruzimi. Vorbeau despre onoare şi nu despre crime.

Ce am înțeles din asta? În primul rând că oşenii au un cod al onoarei şi că, în ciuda condițiilor, sunt curajoși. În al doilea rând am înțeles că educația poate face o mare schimbare în Țara Oaşului cicatrizată de vendetta.