Dacii liberi

Îmi trag pantalonii albi, tunica şi cămaşa de solzi metalici pe mine, îmi pun pileusul în cap, îmi iau spada şi plec la luptă.

Am fost ş-om fi stăpâni pe acest pământ ! Dacii sunt un popor dârz, unit, ferm.

Mă opresc la un atelier să-mi bat puţin spada. Îmi găsesc un partener de pahar. Înalt , puternic, bărbos.

– România e o ţară cu o istorie milenară, cu rădăcini adânci şi profundă demnitate ! zic eu.

– Ziggy, tinere, te aşteaptă o excursie plină de bogăţii, doar că trebuie să le ştii.

“Dacă privesc oamenii, căci abia sunt vrednici de acest nume, văd la ei mult mai cumplită sălbăticie decât la lupi. Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în faţa forţei şi zace la pământ în vin să de sabia cu care se duc luptele. Se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. La puţini dintre ei se mai păstrează urme ale limbii greceşti,
iar aceasta a devenit şi ea barbară din pricina accentului ei getic. În această mulţime nu-i nimeni care întâmplător să ştie latineşte şi care să poată rosti măcar câteva cuvinte.”

Tu, Ziggy călător, eşti al limbii purtător!

După-amiaza asta mă prinde pe drum. Trec pe lângă un liceu și toți se pregătesc să meargă acasă. Atenția mi se îndreaptă involuntar către o fată care își mobilizează colegii de clasă pentru a participa la o activitate. Rămân impresionat de energia ei și merg să o cunosc.