Filarmonica și vioara: un cuplu perfect

Era o zi friguroasă de decembrie iar discuția de la filarmonica din Satu Mare, cu directorul acesteia mă aștepta. Pașii mei voiau să recupereze timpul pierdut. Mă uit la ceas. Întârziasem…

În același timp aveam și o senzație de liniște când am intrat în filarmonica Dinu Lipatti. Cu câteva zile în urmă era plină de colindători și spectatori. Chiar și goală fiind, în sala cea mare radia un aer de sărbătoare…ceva care îți spunea că oameni de nădejde însuflețesc acest spațiu artistic.

Intuiam că o să întâlnesc un fain în persoana directorului. Așa a și fost.

Când am intrat în biroul său nu a mai contat că întârziasem…deși tot mă simțeam cu musca pe căciulă 🙂

M-a primit ca pe propriul său fiu, venit după mult timp acasă…vesel și cu brațele deschise! Își făcuse timp să-mi citească o parte din articolele și materiale adunate din Botoșani, Suceava sau Maramureș.

S-a bucurat nespus pentru această inițiativă, mai ales când i-am povestit că am plecat din Moldova, o regiune pe care o îndrăgește.

Din vorbă-n vorbă, am început să-mi dau seama de lucrurile care îi fac sufletul să cânte: vioara și filarmonica pe care o are în grijă.

Dragostea pentru vioară vine din copilărie, când i-a fost insuflată de unchiul și maestrul său, Ștefan Ruha. Vorbea cu atâta recunoștință despre acele vremuri…când unchiul pleca în concerte și îl lăsa în compania verișorilor. Toți aveau câte o temă de studiat și de exersat la vioară. Le spunea că îi va verifica când se întoarce să vadă cum au progresat..

Încă de atunci simțea că îi este oferită o oportunitate mare. Studia cu sârg în timp, refuzând invitațiile la joacă ale verișorilor…Nu întâmplător Ruha petrecea cel mai mult timp cu el, arătându-i tainele viorii.

Povestea cu bucurie în timp ce mai arunca câte un ochi la tabloul maestrului pus la loc de cinste.

Așa cum faci ceva, faci totul-îmi răsuna în minte un citat-în timp ce vorbea despre experiențele sale ca director, la filarmonica din Satu Mare.

Aceeași seriozitate și dăruire cu care încântă oamenii pe scenă ca solist concertist o oferă și ca director.
S-a preocupat ca instituția să aibă toate cele necesare ca instituție și a plasat-o pe harta României ca obiectiv cultural important.

Ce mi-a atras atenția de mai multe ori în discuție a fost dragostea lui pentru România și Satu Mare. Deși este profesor de muzică și la Universitatea din Debrecen de abia așteaptă să treacă granița să-și revadă orașul. Îmi spune că nu s-ar muta nici în ruptul capului de aici: „Dacă Dumnezeu te trimite să te naști într-un loc înseamnă că ai o menire importantă de realizat acolo. ”

La final m-a îmbrățișat și m-a încurajat să-mi continui călătoria 🙂 Am plecat cu sufletul plin… și mai hotărât de la filarmonica Dinu Lipatti, să dau tot ce am mai bun pe durata călătoriei prin țară.

Maestre, sunt recunoscător să te cunosc!