E genul de om care nu cedează ușor și nu renunță la ceea ce vrea să facă. I-a plăcut studiul și să se „hrănească” cu informații, de aceea a făcut un doctorat în antropologie culturală și studii în domeniul psihologiei și psihiatriei.
„Când am terminat clasa întâi, a venit Moș Crăciun în perioada aia. Și ce s-a gândit el să-mi aducă? 40 de cărțulii cu litere mai mari scrise, despre biografiile romanțate ale
inventatorilor, savanților, descoperitorilor, chiar și geografilor, din lume.
Erau scrise de un fost amiral al Armatei Române, pe nume Ene și a dat titlul ‹Moș Ene›, dar erau foarte interesante. Și atunci, toată copilăria mea s-a axat pe aceste cărți pe care le-am tot citit și mi-au plăcut la nebunie: cum a fost inventat telefonul, becul și iluminatul, locomotiva și tot ce vrei; inclusiv cum au fost descoperiți microbii, cum s-a făcut primul vaccin, toate minunile astea. Nu avea decât 30-40 de păginuțe și cu desene foarte sugestive”.
[mashshare]
De la Invenție, la literatură și doctorie
Era într-o zi de luni, în jur de ora 12:00. O zi în care lupta cu vremea de afară se ținea între vânt și ploaie. Aveam senzația că totul era o joacă din partea ploii. În ciuda acestei provocări, stabilisem să mă îndrept către locuința unui personaj celebru. Un studiu făcut de americani, îl declară unul din top 500 cei mai deștepți oameni ai planetei în secolul XX.
În gândul meu zic: “ Ziggy acum să vezi distracție și în ce mod îi vei face față unui așa personaj interesant”.
După ce ajung și îmi permite să intru înăuntru, mă prezint lui și soției. Puteam observa deja în privirea ei: “Ce e oare cu acest tânăr bărbos, ajuns pe neașteptate?”
Pesemne că inventatorul nu a reușit să îi spună prea multe soției despre venirea mea. El mă învită într-o cameră cu un mobilier vechi. În vitrină erau câteva poze cu familia.
– Tinere ce servești?
– Eu Cola, sau suc nu beau. Apă e suficient.
– Uite mă, vezi că ăsta vrea să traiască mult.
Râdem amândoi și încep să curgă poveștile despre activitatea sa și conferințele la care a participat.
Soția lui se apropie.
– Spune Maria dragă ?
– Nimic, însă tu iar vorbești fără să-l întrebi ce face? Cu ce se ocupă?
– Lasă, îl întreb eu.
– Eii, da sigur îl întrebi tu.
Apoi ne cufundăm în subiecte impresionante pentru mine: începuturile popoarelor în zona Satu Mare, despre oșeni, codreni. Apoi mi-a povestit etapele ierarhiei lui spre cariera de inventator, doctor în psihiatrie, autor și academician.
– Bun bun, însă cine v-a insuflat pasiunea pentru toate acestea?
– Părinții. La vârsta de 7 ani mi-au dăruit o colecție de cărți de povestioare istorice.
– Si totul a început de atunci. Fiecare poveste îmi aducea o nouă viziune în minte.
– Așa nu am mai scăpat zise el.
Vreme de aproape 2 ore am discutat despre evoluția lui de atunci până în prezent. Toate provocările întâlnite de-a lungul carierei îmi spuse el nu l-au demoralizat, ba mai mult i-a întărit credința în visul lui. La final termină într-un mod remarcabil:
– Tinere cele de mai de preț lucruri în viață pe care să le ai în vedere ar fi: Aflarea identității și păstrarea ei, omul potrivit să îl pui la locul potrivit și să deosebești valorile de non-valori.
– Am trăit un adevărat curs de întelepciune și învățăminte.Vă mulțumesc!
– Tinere să mergi sănătos și voios!
Plec și pe tot parcursul drumului, am simțit toată povestea ca o revelație. Dacă inventatorul îmi vorbise de cunoaștere, principii și invenții, următorul personaj m-a dus în sfera lucrului cu oamenii și a educației.
Urmează povestea unui manager care utilizează cu succes sistemul dual de învățământ.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment