Călătoria în trecutul țăranilor = o oportunitate pentru Arad în prezent

Întotdeauna mi-a plăcut să aud ecoul vocii într-o vale sau în inima munților. Mă duce cu gândul la viața oamenilor. Asta pentru că faptele lor lasă o urmă pe care alte generații o vor auzi.
Efectul ecoului a revenit când eram în Oradea. O tânără jurnalistă mi-a șoptit atunci că în județul Arad, este un tânăr iubitor de istorie.
-El studiază viața poporului de pe meleagurile pe care tu le colinzi acum Ziggy. Locuiește în orașul Ineu, la intrarea în vechi ținut: Țara Zărandului. Caută-l! Îți va spune multe despre agricultura și țăranii locului.

Pașii m-au îndreptat către Ineu, la un han de poveste: Moara cu Noroc. Aici l-am întâlnit pe tânărul istoric care s-a întors în timp. Cum? A pus toată dăruirea în a scrie cartea despre schimbările în agricultură pe meleagurile Aradului de acum aproape un secol.
– Ziggy, îmi spune el cu emoție în glas, am refuzat să părăsesc ținutul Ineului.
-De ce ? răspund eu puțin surprins de sinceritatea lui. Vorbea clar, cu o dicție perfectă.
– Cred că fiecare ne naștem într-un anume loc cu un rost! Omul are o datorie sfântă de a cunoaște istoria locului său natal.
Se uită fix la mine. Ochii îi sclipeau de bucurie.
– Ziggy, avem datoria să ne cunoaștem strămoșii locului natal și încotro se îndreaptă. Mai este ceva, continuă el. Oare este ceva ce noi putem face ca să-l influențăm în bine ?
Mi-a povestit apoi de bunicii săi, moți din Munții Apuseni care s-au mutat în Ineu, în ceea ce el numea Colonia lui Traian. Ei l-au inspirat să cerceteze viața țăranilor mai întâi ținutul Ineului și apoi pe toate meleagurile Aradului.
– Șapte ani am cercetat Ziggy cum s-a făcut Reforma Agrară când poporul de la care tu înveți era condus de un mare rege: Ferdinand.
– Nu pari să te fi oprit din cercetare, adaug eu serios.
Râse cu poftă.
– Așa e!Munca aceasta de cercetare în istorie mi-a intrat în sânge. Greu mă mai pot lăsa de ea.
Cu arhivele Aradului îmi începeam ziua. Unele dintre ele erau pline de praf și mucegai dar nu mă interesa asta! Arhivele sunt memoria vie a poporului acesta!

Făceam asta până la prânz după care sintetizam ce am învățat. Sunt două obiceiuri bune prin care am scris cartea. Studiind am înțeles multe lucruri despre reforma în agricultură.. Parcă eram înapoi în timp când pământul moșierilor era expropriat și dat țăranilor. Vedeam cum coborau coloniștii din munți și începeau o nouă viață. Mulți nu știau cum să se descurce singuri cu pământul lor. Așteptau de obicei sarcini de la moșieri. Împroprietărirea i-a învățat să gândească pentru ei înșiși.
Făcu o pauză și reluă.
– Bunicul meu spunea Ziggy că un om înainte să moară trebuie să planteze un pom, să construiască o casă și să aibă un copil. Eu aș mai adăuga ceva.
Eram numai ochi și urechi!
– Să scrie o carte! Fiecare om are o poveste și învățături de spus. Printr-o carte un om lasă o moștenire generațiilor care vin. Aruncă o privire cărții sale pe care adusese în dar. Entuziasmul său era molipsitor!
Un sentiment de recunoștință mă inundă brusc gândindu-mă la oamenii pe care i-am întâlnit până atunci și la jurnalele de călătorie scrise.
Toată munca sa de cercetare a fost cu folos. Tânărul a înțeles trecutul țăranilor arădeni iar călătoria în timp i-a deschis noi uși.
– Meleagurile Aradului sunt foarte bogate Ziggy. Ele pot atrage vizitatori din alte popoare fără probleme. Fermele piscicole, satele tradiționale, cultura câmpului sau păstoritul sunt punctele forte ale zonei pe care alții doresc să le vadă.
Finalul întâlnirii mi-a făcut cunoștință cu gândurile sale de viitor.
– Voi studia în continuare populația din aceste ținuturi. Felul în care a evoluat e ținta mea. Sunt multe lucruri care abia așteaptă să le descopăr.

Întâlnirea cu tânărul istoric m-a bucurat peste măsură. Ne-am promis să ținem legătura și să împărtășim tainele acestui minunat popor!