Atelier de olărit din Țara Oaşului

În drumul călătorului poveştile prind viață din apă și pământ. Poporul de la care învăț are o tradiție veche de mii de ani în olărit.

Ajung într-o zi de târg în Țara Oaşului. Căruțe pline cu oale pentru boace, pentru lapte, ulcelelele nănaşilor şi blide care mai de care.

– “Cocon, dă-te încoace la poveste” îmi zice un olar. Avea chipul prietenos, albicios şi o voce caldă. Era diferit de chipul oşenilor care se arată mai aprig, bărbia ascuțită şi ochii mai alungiți.

– “Ziua bună” îi dau olarului.

– “Nu esti de aici după câte văd eu” şi-mi zâmbește.

– “Nu sunt dar mă pot alchimiza”.

– “Tinere cocon, hai să-ți arăt un atelier de olărit din Țara Oaşului”.

N-am putut să refuz o astfel de invitație. După spartul târgului am pornit împreună cu caruța spre atelierul olarului.

O uşă scârție veselă când o deschid şi un miros de lut, de copt şi senzație de umezeală mă întâmpină. În dreapta, lângă uşă, văd atâr- nate pe un perete tablouri, foi de ziar şi fotografi i cu familia, meşteri sau scrieri despre activitatea atelierului de olărit din Țara Oaşului.

Se așează olarul într-un loc comod. Şi mi-am dat seama că era scaunul de pe care lucra la roata de olar.
Rafturile erau pline cu ulcele şi blide de tot felul iar de grinzi era atârnate alte ulcele dar de forme și culori diferite.

– “ Alea sunt crude adică sunt proaspăt modelate” şi arată spre masa din spatele meu pe care nu o apucasem să o văd de prima dată.

– “Uite şi cuptorul “ zic eu.

– “ Da, poți deschide gura cuptorului că n-am nimic la copt. Am avut un prieten care a început și el cu olăritul. Aici în sat sunt multe familii care se ocupă cu olăritul. Şi din auzite sau din curiozitate a început să modeleze. Se pricepea tare la modelat. Dar când era vorba de copt tare se mai necăjea. Majoritatea ieşeau sparte. De foc trebuie să ai grijă tot timpul. Nu poți să pui toate lemnele pe foc fi indcă ai nevoie de o temperatură constantă. După culoarea focului îți dai seama de temperatură. “
Ne amuzăm de necazul prietenului despre care spunea că arun- ca căldări de ceramică spartă în timpul coptului.

– “ Era tot din Vama. Aici femeile pictează ceramica. Folosesc culori de pământ și ceramica de Vama are culoarea şi coloritul pro- priu ca să se păstreze identitatea zonei fi indcă este cartea noastră de vizită”…”De exemplu în Bihor unde ai să mergi lut este alb”.

– “Am să dau de veste olarilor din Bihor că te-am întâlnit.”

– “Bine ai să faci şi bine ai să găsești tinere cocon”.

Am stat la poveste în atelierul de olărit din Țara Oaşului până se aşternu seara. Olarul mi-a dăruit o straiță de lut. Am zâmbit amân- doi, i-am mulțumit pentru dar şi am ieşit pe uşa care a scâțâit ca de obicei.

Și am continuat drumul în Zig Zag prin Țara Oaşului…