Pictură în Țara Oașului

Munții și dealurile care protejează Țara Oaşului ascund multe secrete. Poporul de la care învăț este unul din cele mai vechi din toată lumea. De multe ori îmi aduc aminte ce norocos sunt că m-am născut printre aceşti oameni.
Din Moișeni pasul mă poartă în Certeze. Mă tot gândeam la întrebarea ”oare trebuie să dispară acești oameni să ne dăm seama ceea ce pierdem și nu valorificăm?”.

Un oşan avea sub braț un tablou. Mă opresc ca să mă uit atent la pictură. Mă mai uit o dată. Pictura chiar era făcută de o mână ghidată de un spirit de artist care transmitea un mesaj.

N-am mai pățit aşa ceva până acum. Parcă am primit o invitație prin intermediul tabloului ca să vorbesc cu cel care le pictează.
Mă apropii de oşan și intru în vorbă:
– Ziua bună, om bun și cu gusturi pentru artă! îl salut și îi zâmbesc cu admirație.
Se uită la mine şi înțelege mesajul. Îmi răspunde cu un zâmbet şi-mi zice:
– Ziua bună cocon … Pictura poate spune multe. Mi-am ridicat o casă şi am un prieten care a pictat acest tablou. Dintr-o mișcare îmi arată tabloul mult mai bine.
– Cina cea de taină! remarc. Cine a pictat-o?
– Mergi în Certeze. Printre case înalte găsești o casă mică. Pe acolo au trecut mulți pasionați de pictură și tot de acolo au plecat multe tablouri. Este un cocon care pictează.

Oşanul a dat de veste o poveste iar eu îi mulțumesc pentru timp şi cuvinte. Drumul spre Certeze este unul blând. Este destul de aglomerat deși nu este zi de târg. Pe aici trec călătorii care vin dinspre Maramureș, o țară diferită de Țara Oaşului.
Găsesc casa coconului care pictează. Strig de la poartă şi un chip brunet, rotund la față apare în curte.
– “Intră şi fă-te comod în casă! îmi zice scurt şi intră înapoi în casă.
Deschid uşa, aplec capul la intrare şi păşesc într-o cameră unde culoarea roşie predomina pe tablourile atârnate de perete, cerge şi icoane.
– Ia loc călătorule aici la masă.
Ce bine arătau fructele. În timp ce privirea mi s-a oprit pe un tablou în care era pictată o femeie în straie oşenesti, cu un decor de uliță acoperită cu nămeți, pe masă apare un blid cu boace (sarmale) aburinde.
– Nu te deranja îi zic. N-am avut timp să zic multe că pălinca gâlgâia într-un pahar gol de pe masă.
– Să ciocnim, mă îndeamnă.
Trag aer în piept, dau pălinca pe grumaz şi după ce curge prin stomac scot aerul înapoi ca să-mi răcoresc gâtlejul.

După ce am început să povestim, simțeam că încerca să-mi transmită că se simte bine când pictează şi cred că dorea să-mi spună că a descoperit ceva care e mai mare decât el.
– Când aud pe unii pictori că e greu să pictezi nu înțeleg, nu cred, nu este aşa!
– Cum adică?
Se uită la mine scurt ca şi cum ar fi trebuit să înțeleg deja şi schimbă subiectul.
– Să-ți arăt câteva picturi. Uite asta e de trei metri lățime.
Și am început să urmăresc cât de multe picturi are. Mă uitam fascinat la acest cocon care-mi povestea pasionat.
– Tinerii sunt altfel.
– La ce te referi? întreb curios.
– Timpurile se schimbă şi nu numai banii contează.

Încerca să-mi spună ceva şi i-am propus o explicație:
– Cumva tinerii şi bătrânii comunică diferit?
– Nu numai asta. Cred că ți-ar prinde o poveste de-a mamei.
Am rămas surprins de ultima propunere și am revenit la alte gânduri.

Cum poți explica că timpurile se schimbă? La asta mă gândeam în conversația cu pictorul din Certeze.
Poate pictura din Țara Oaşului să explice că timpurile se schimbă? Cred că răspunsurile le voi primi dacă am răbdare în călătoria prin Țara Oaşului.