La Teatru de Nord Satu Mare

Înclinația omului de a-și reprezenta realitatea altfel decât cotidianul, a existat de multă vreme. Aceasta se petrece și în rândul sătmărenilor. Lumea capătă alte nuanțe la Teatrul de Nord Satu Mare, iar în fața ochilor ți se revelează alt orizont decât cel cunoscut.

Mişcarea teatrală sătmăreană are vechi şi remarcabile tradiţii. Odată cu înfiinţarea Societăţii pentru fond de teatru român în 1870, s-a produs o grupare a forţelor culturale româneşti într-un front programatic. Astfel, s-a asigurat un cadru organizat luptei pentru o instituţie teatrală românească.

Până în anul 1848 spectacolele teatrale s-au dat în clădirea hanului „La arborele verde” (pe locul ,,Casei albe” din piaţa Libertăţii), în casa Jeney (pe locul actualului Tribunal judeţean), în grădina Kotro (pe locul actualei pieţe de alimente nr.1), unde s-a lansat celebra artistă din secolul trecut Prielle Cornelia.
La Teatrul de Nord Satu Mare povestea începe o dată ce arhitecții Voijta Adolf şi Sziksay pun bazele construirii acestuia. În 1889 ia naștere în oraș o nouă clădire care dă un nou puls sătmărenilor, fiind construită în stil neoclasic.

Imediat după Al Doilea Război Mondial un grup de tineri români alcătuiesc o echipă de teatru de amatori intitulat „Zorile” din 1945 până în septembrie 1946. O iniţiativă locală valoroasă duce la apariţia în octombrie 1947 a Asociaţiei române pentru cultură şi artă Satu Mare, cu scopul de a milita pentru un teatru românesc profesionist.

În cadrul asociaţiei cu aprobarea direcţiei generale a teatrelor din Bucureşti, s-a realizat o colaborare fructuoasă cu Teatrul de Vest Oradea. Acum are două secţii: secţia română şi secţia maghiară numită „Harag Gyorgy”.

Pe lângă sala de spectacole teatrul mai dispune de o sală Studio cu 100 de locuri. Teatrul de Nord Satu Mare a ajuns în cele din urmă cel mai important teatru din Transilvania, reprezentând o mândrie a orașului sătmărean.

[mashshare]

ZiggY

Tu piesa cui o joci? – Teatrul de Nord Satu Mare

Într-o lume construită pe principii, unde oamenii sunt cu toții unici și fac fiecare activitate în felul lor, totul are un sens comun. Orice activitate, orice meserie, om sau copac au la bază sensul comun al lucrurilor. Așa se întâmplă și la Teatrul de Nord Satu Mare.

După un prânz copios, mă plimbam încet prin centrul orașului și căutam să aflu lucruri noi. Voiam să văd ce mai este nou în oraș. Am ajuns în fața unei clădiri interesante. Era Teatrul de Nord Satu Mare. M-am apropiat să mă uit pe afișe, să văd la ce piesă pot să merg. Iese cineva din clădire și îmi spune:

  • Vrei să vezi o piesă bună? Analizează-ți viața. Ești actorul principal al propriei tale vieți. Ai grijă pentru cine joci!

Și a plecat în grabă. Nu prea am înțeles ce vrea să spună și mi-am continuat, nedumerit, drumul. Mi-am dat seama pe urmă că are legătură cu sensul comunal lucrurilor. La bază, o piesă de teatru e o lume întreagă sau o parte din viața unui om. Așa și viața mea poate fi numită o piesă de teatru. Doar că are mult mai mulți actori.

Interesantă experiență la Teatrul de Nord Satu Mare. Am decis să îmi joc piesa de teatru (viața) pentru mine, așa cum vreau eu, cum îmi place.

Echipa Zig Zag prin România