Patrimoniu unesco viu din Țara Oașului

E un „tezaur viu” al Țării Oașului și este înscrisă în patrimoniul UNESCO. Ea face trăistuțe tradiționale și clopuri pentru costum popular. Stă toată ziua și coase manual diferite modele.

Ceea ce face ea e bun „la arsură, tăietură, la orice rană. Mai nou, acum s-au vindecat mulți la hemoroizi. Demult, pruncii aveau bube dulci pe la gură și le vindecam cu sânzâine, pe care le uscam și le dădeam prin ciur. Apoi puneam niște lapte de seara, iar dimineața luam ce era pe de-asupra, smântâna proaspătă și o amestecam cu partea cealaltă și de 2 ori îi ungeam și după aia nu se mai cunoștea nimic. Asta merge și la opăritură, la arsură pentru că nu doare, nu ustură și pielea rămâne la fel. De la mama am învățat toate astea. Noi am fost 11 la mama, din care numai 7 am trăit. Din ăștia am fost 5 fete și 2 băieți.

Are acum 82 de ani. Se poate lăuda cu 6 feciori și 3 fete, iar cunoștințele ei despre leacurile vechi vrea să le lase moștenire.
„- Cum se dau mai departe aceste leacuri sau secrete și cui? – Eu le dau fetelor mele și cui va vrea să le învețe. Nu trebuie să le dai să le învețe oricine. Trebuie să fi e ușor la mână ca să legi, să nu-i fi e milă sau să stea să se mire pe rană. Și doctotul când operează, nu lasă pe nimeni să se uite la rană, că se deoache și începe să doară. Așa că nu e voie să vadă nimeni. Omul trebuie să fi e tare, curajos. Rana se leagă, o pansezi și o lași în pace. Cu bolnavul trebuie să știi grăi, să-l liniștești ca să nu se îngrijoreze”.

[mashshare]

ZiggY

De vorbă cu un tezaur viu Unesco din Țara Oaşului

Gândul bun a rămas la atelierul de olărit din Țara Oaşului iar eu am luat la pas această zonă muntenească.

Deja se făcuse seară. Răcoarea îşi intra în drepturi. Pe drum asist la un schimb de vorbe între 2 oşeni:

– “ A fost şi la spital și tot degeaba. Boreasa lui s-a îngrijorat de tot. “

-” Auzi tu la mine” îi zice cel bătrân. “Mergi la bătrâna din Negrești Oaş. Tot oraşul ăla, cât îi de mare s-a vindecat la bătrână.”

-”Altă şansă n-am moşule. Mulțumesc şi acu grăbesc pasul la vraciu ăsta de care povestești.”

M-am țînut după oşan şi după pod cotii şi eu la stânga. M-am strecurat prin curte ca să aud mai bine ce grăiesc.

– “Am zînit la mata că am un prieten de i s-o umflat încheieturile. “

– “ De când? “ întreabă bătrâna.

– “ De 2 săptămâni. “

– “ A fost la doctor?”cercetează bătrâna cauza şi condițiile tratamentului pe care o să îl dea.

-”A fost dar l-a stricat mai tare”

Mă uit ce face bătrâna. Scoate dintr-o pungă o faşă. Era îmbăiată cu ceva de culoare galbenă. Privește către geamul de unde mă uitam, zâmbește şi zice către prietenul bolnavului:

– “ Să-şi lege astea la încheieturi şi să nu le deie drumul 3 zile. Dacă n-a ajunge vino, mâine că ți-oi face altele”

Bărbatul luă doctoria şi ieși pe uşă. Am rămas ascuns sub fereastră ca să nu mă vadă oşanul. Şi mă gândeam dacă bătrâna m-a simțit.

După ce oşanul a ieșit pe poartă am plecat şi eu. Pe uliță drept în față erau cei 2 care s-au sfătuit să ajungă la bătrână.

Am trecut pe lângă ei și am auzit din nou ce moșul îi zicea:

– “ Bătrâna e tezaur viu Unesco. Cică e un fel de muzeu uman. Adică te duci să vorbeşti cu omul care e ca o carte deschisă. Mult bine a făcut oşenilor. Cică e din Bixad, dar locuiește aici de mult timp. Erau vreo 2-3 case când ea creştea pe cei 7 prunci că a mai avut 2 dar s-au odihnit.”

Şi am grăbit pasul fi indcă oşanul a simțit că mă uitam mai lung. Am aflat că aici este un tezaur viu Unesco şi poveștile de aici sunt înnodate de mult mister. Sper să n-ajung cu nevoie de vreo doctorie că tare cred că m-o simțit bătrâna.

Echipa Zig Zag prin România