Ultimul fluieraș din Țara Oașului

După ce m-am făcut de râs încercând să trâmbițez sunt îndrumat și de soarele care parcă cu greu își face loc printre norii de densitate mare, către Moișeni. Cică se vorbește de ultimul fluieraș în viață pe care îl mai are Țara Oașului.

Cum să întrebi la fiecare casă daca au auzit de ultimul fluieraş din sat?

Dar nici cu mâinele în sân nu puteam sta. Așa mă prinde drumul alergând de la o casă la alta.

Drumul șerpuit îmi arăta provocarea între a renunța și a continua până l-aș găsi pe ultimul fluieraș din Țara Oașului.

– Ziua bună, auzit-ai de Badea Gheorghe, ultimul care fluieră? îl întreb pe drum pe primul om întâlnit.
– Măi flăcău, tu te-ai pornit a căuta acul în carul cu fân. Norocul tău că ești aproape.
– Cum așa ?
– No, știi tu când urechile nu dau de seamă sunetelor, nici că nu poți găsi.Auzi sunetul fluierașului ce vine din deal?
– Acum da, îi răspund după ce ciulesc urechile.
– Flăcău urmează poteca asta și te va duce direct acolo.

Vreme de câteva minute merg și sunetul fluierului se înțeti mai tare. Zăresc țarcul cu oile care erau stăteau precum copiii la audiția unei povești. Cu ochii deschiși și blânzi, oile nu scot vreun sunet la cântul flueirașului.
După ce termină îl și întreb domol:
– De unde pornirea către fluier?
– Flăcău, la 7 ani, vreme de 4 ani am stat pe lângă vecinul, și l-am tăt copiat. Apoi când mi s-o dat mâna și urechea, nu m-o mai oprit nimeni.
– E adevărat ce se zice, că sunteți ultimul fluieraș?
– Ultimul rămas. Din cei nouă copii pe care i-am avut nici unul nu m-o urmat. Poate că și trezirea mea fu târzie când i-am vrut a-i învăța. Acum toți sunt plecați în străinătate, și singuru rămasu’ cu nevasta.
Când îl ascultai cântând și timpul se opri în loc.
Oare trebuie să dispară acești oameni să ne dăm seama ceea ce pierdem și nu valorificăm?