Ziggy îl descoperă pe Vasile Lucaciu sau Leul din Șișești

De multe ori când am trecut prin centrul orașului am zărit statuia impunătoare a lui Vasile Lucaciu care domină zona…nu înălțimea ei monumentală îmi atrăgea atenția ci și sentimentele de forță și încredere pe care le încercam uitându-mă la ea.

Îmi aduc aminte de călătoria prin Maramureș…oamenii îmi vorbeau cu drag de Leul din Șișești. Așa a fost numit Vasile Lucaciu pentru tăria cu care își susținea în public cererile. Știam că a fost preot paroh în localitatea maramureșeană, prin care trecusem în peripețiile mele.

Împrejurările potrivnice aparent nu l-au speriat câtuși de puțin. Aici a construit o biserică românească în condițiile în care satul era foarte sărac. Ulterior lăcașul i-a devenit mormânt, după ce și-a aflat sfârșitul în Satu Mare, în 1922…la 4 ani după ce visul său drag, pe care l-a urmărit cu atâta ardoare s-a îndeplinit: Transilvania s-a unit cu România.

Lucrurile astea îmi revin în minte de fiecare când văd statuia lui Vasile Lucaciu. Caracterul unui om râmâne impregnat în lucruri și locuri chiar dacă acesta nu mai e în viață. Tocmai asta m-a împins să-i studiez mai mult viața și faptele.

Mi-ar lua multe pagini ca să pot cuprinde activitatea curajoasă a lui Vasile Lucaciu, ca susținător al Memorandumului și ca om politic. Dar nu ăsta e intenția…Ci să scot în evidență lecția cu care am plecat de la statuia sa: Scopul clar al unui om combinat cu perseverența de a insista chiar și atunci când nu mai era nicio speranță…a dus la un rezultat de care multe generații de români se bucură și acum.

Pentru asta statuia lui Vasile Lucaciu își merită locul de cinste în Satu Mare 🙂