O amintire a suferinţelor din răboi: monumentul din Orașu Nou

Când am ajuns în Țara Oașului, am discutat cu mulți oameni și am cerut recomandări de locuri și monumente pe care ar trebui să le văd.
Printre acestea, mi s-a recomandat să merg în Orașu Nou și să caut monumentul dedicat celor căzuți pe front în primul și al doilea Război Mondial. Așa am și făcut.

Am ajuns în Orașu Nou seara. Pustiu prin zonă.
După ce m-am plimbat o bună perioadă prin Orașu Nou, am decis să întreb un localnic, singurul pe care l-am văzut pe stradă la acea oră.

-Bună seara! Cum ajung la monumentul victimelor din război? – Sara bună măi fi cior! Ah, da, monumentul…No, mai ai puţin de mers până în centrul comunei.
Am simţit imediat că bătrânelul s-a întristat.
-Sunteţi bine? îl întreb eu, un pic alarmat.
-Mi-i bine fi cior, doar că mi-am amintit că eu însumi am par- ticipat la război şi am scăpat cu viaţă.
Mi-a povestit câteva întâmplări din campania militară alături de nemţi, împotriva ruşilor.
-Timpul a spălat din aceste amintiri, continuă el dar tot timpul voi ţine minte suferinţele prin am trecut eu şi camarazii mei…mulţi dintre ei nu s-au mai întors vii. Am scăpat din mijlocul suferinţelor.. În fi ecare zi, căutam să văd altfel moartea şi distrugerea.
Se uită în sus. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Dar, continuă el, un lucru m-a scăpat din acel haos.
-Care?
-Ştiam ce vreau: să am nepoţi pe care să-i văd crescând.

Scopul acesta mi-a dat putere să răzbesc şi să ajung teafăr acasă. Am mai povestit puţin cu el, dar n-o să uit niciodată motivul pentru care s-a întors acasă: scopul lui precis.