Atracție pentru actorie din copilărie

”Îmi plăcea foarte mult să mă cațăr prin copaci. Stăteam la bloc, iar în curtea lui aveam o fostă grădină a unei case și era plin de garaje. Ba prin copaci, ba pe garaje, ba pe clădirile-bec, ba pe acoperișurile celorlalte clădiri…și ăsta era traseul meu până am început să merg la teatru pe ascuns, neputând intra pentru că nu mă lăsau, deși-l știau bine pe tata, că era secretar literar la secția maghiară acolo… mă suiam în copac, mă urcam pe garaje, mergeam pe acoperișurile caselor și dădeam fix în curtea teatrului.

Ăla era traseul meu. Era ca un film din care eu făceam parte; eram un soi de Pistruiatul și mă duceam în sală și mă uitam. La  intrare sunt perdele de catifea mari și acolo mă ascundeam și stăteam și ascultam sau mergeam în sală; depindea de cât de luminată era scena.  Aveam câte 3 abonamente la teatru, mergeam să văd o piesă de 4-5 ori. (…)

Am fost un copil la care polaritățile au fost invers între mine și fratele meu. El a fost foarte liniștit ca băiat, iar eu ca fată, zici că eram băiat. Mama mă îmbrăca în rochiță la etajul 3 și de acolo până la parter deja eram îmbrăcată în pantaloni scurți și maiou. Rochița era împăturită în așa fel încât să nu se șifoneze, o băgam în cutia poștală și mă duceam la joacă. Eram cu fotbalul, cu praștiile, cu pistoalele, cu urcatul prin copaci sau trasul fetelor de codițe. Am fost foarte băiețoasă în copilărie, iar în liceu bătăușă, dar în limitele decenței.(…)

Când merg la teatru mă simt atât de privilegiată pentru că mă duc să mă joc, nu merg la serviciu; mă duc să creez, să caut și am voie să greșesc.”

[mashshare]

ZiggY

Un duș de energie: actor pe scena vieții

Când merg pe stradă, las soarele să-mi scalde fața. Mă bucur de venirea tip-til a primăverii și a pescărușilor ce zboară deasupra Crișului. Mă îndrept către teatru ca să o întâlnesc pe ea, ”o actriță fără serviciu, o actriță care merge la teatru”.

Energia ei îmi acaparează întreaga atenție. ”E o mare artă să te joci cu toate energiile” îmi spune și simt cum mă parcurg furnicături în tot corpul. ”Să fiu actor înseamnă să am conștiința de sine bine dezvoltată. Să știu când sunt eu, Ioana, și când sunt în personaj. Înainte de a pleca de la teatru, mă salut cu personajul și îi spun ’la revedere!’ acolo, în sala de repetiție.

Să fiu actor înseamnă să am recunoștință pentru harul acesta, pentru puterea de a însufleți și educa o sală de sute de oameni, care te apreciază la sfârșit într-un rând de aplauze ce par de neoprit. Asta sunt și am știut ce vreau încă de mică.”

Mi-a vorbit cu atât de multă încredere în tot ce spunea, încât tot corpul ei – fața, mâinile, trunchiul – îmi vorbea. Încât tot corpul meu a fost cuprins de valuri de energie. Nici nu știu cum să exprim. Parcă m-aș fi întâlnit cu o întreagă piesă de teatru la masă – o piesă complexă, plină de nuanțe și subtilități. A fost un schimb de energie atât de puternic, încât, la un moment dat, nici nu eram separați. Știi cumva cum se simte un copac când crește? Sau ai fost vreodată minge de fotbal să simți cum e să-ți ”iei șuturi”?

În timp ce povesteam, îi vedeam și simțeam, cu toate antenele, întreaga credință și valorile după care se conduce. Nu-ți pot spune ce mi-a mai zis exact, pentru că nu ar fi suficient. Cu astfel de persoane, pur și simplu trebuie să te întâlnești. Și îți vei da seama că te-ai întâlnit cu ele când tot ce vei putea rezuma va fi ”…uau! m-am dilatat pur și simplu lângă energia acelei persoane”.

Imaginează-ți că 100-200 de oameni îți oferă energie toți, în același timp. Cum te-ai simți? Ei bine, așa m-am simțit eu – electrizat. Un actor profesionist, un actor apreciat, Ioana m-a făcut să fiu recunoscător pentru șansele de a discuta cu sfinți ai acestor meleaguri.

Echipa Zig Zag prin România