Veriga de legătură între educație și performanță

Călătoria pe meleagurile poporului de la care învăț e ca o școală mobilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Fiecare loc, clădire sau persoană sunt profesorii mei. Ei îmi predau, prin tăcerea sau poveștile lor, lecțiile unui vechi popor. De astă dată, Zig Zag-ul prin Oradea m-a condus la complexul călugărilor Premonstratens, învățându-mă o lecție prețioasă.

Zi de sâmbătă. Veneam dinspre Republicii într-o zi în care nu-ți prea venea să stai pe afară. Norii pășeau țanțoși în fața cerului de obicei senin în Oradea, parcă vrând să-ți arate înadins de ce sunt în stare. Printre altele, Strada Roman Ciorogariu nu era nici ea foarte aglomerată la vremea amiezii. Vântul ștrengar se asigura că scopul său de a mătura strada era îndeplinit pe de-a-ntregul.

La un moment dat, ajung în fața complexului Premostratens. Mă frapează prima dată Biserica ”Maica Îndurerată” cu ale sale turnuri imense. Stau puțin și privesc în liniște. Deodată, vântul îmi aduce la picioare un mic cartonaș colorat în roșu. ”Iau să-l arunc la tomberon”, mă gândesc eu văzând hârtia prăfuită de pe jos. Dar când îl ridic, văd că pe el era scris un citat cu litere mari:

RĂDĂCINILE EDUCAȚIEI SUNT AMARE, DAR FRUCTELE SUNT DULCI. ARISTOTEL

Îmi plăcea ideea dar ce legătură are cu ansamblul de clădiri din fața mea? Mai merg puțin și văd colegiul Eminescu, unde în vremuri medievale era vestita școală și facultate de drept a călugărilor premonstratens. Poarta era deschisă și am simțit să intru.

– Tinere, ce faci aici? șuieră o voce aspră.

– Mă uit în partea dreaptă a curții liceului și văd un domn mai în vârstă, cu părul cărunt și bine aranjat.

– Vă salut! eu sunt Ziggy. Cercetam puțin complexul Premonstratens ca să scriu despre el.

– Ești jurnalist? continuă el pe același ton serios.

– Nu chiar, zâmbesc eu.

Și încă o dată îmi spun povestea în fața unui necunoscut.

– Băiete, dar ai de umblat, nu glumă. Ai nimerit bine. Eu mai vin la liceu ocazional să fac câteva activități culturale cu copiii. Îmi place povestea acestei clădiri și ți-o voi spune pe scurt căci mă așteaptă și alte activități.

– Sunt numai ochi și urechi, domnule!

– Ei bine, aici a funcționat foarte mult timp o școală și o facultate de drept, unde călugării premonstratens formau elevi de elită. Mulți dintre ei au ajuns avocați renumiți în oraș și prin țară.

Educația și disciplina, severe aici, creau perfomanța.

-Educația! exclam eu scoțând biletul colorat din buzunar. Știu că sună ciudat dar adineauri am găsit pe stradă un bilețel.

Domnul cărunt își scoase ochelarii și citi mesajul. Pe față îi aparu un zâmbet.

– Adevărat grăiește Aristotel! Să înveți o abilitate sau o profesie nouă e deseori dificil și solicitant la început. Rădăcinile sunt amare: să treci de lene, să depășești disconfortul, lipsa de experiență sau părerile altora. Pe de altă parte, fructele sunt o încântare: o abilitate nouă, o posibilitate de a influența în bine mai mulți oameni, împlinire, bani și altele.

Ca să culegi fructele trebuie să ai răbdare cu rădăcinile. Călugării permostratens aplicau asta cu elevii lor, chiar dacă regimul era mai milităresc, spuse el zâmbind.

– Înțeleg. Asta înseamnă că am multe de învățat în călătoria pe meleagurile acestui popor, iar disciplina e primul lucru pe listă.

– Categoric! O să merite, ai să vezi! Eu plec acum. Ziggy băiete, rămâi cu bine!

E ciudat cum se întâmplă lucrurile, dar lecția de la complexul Permostratens a venit cu un motiv la mine. Printre mai marii filozofi și gânditori ai lumii, eu, Ziggy, continui să colind acest spațiu și să-i descopăr comorile ascunse prin diferitele cotloane ale timpului. Așa s-a întâmplat să mai primesc cheia de la un cufăr, de data aceasta unul maro, care să-mi dezluie noi secrete, taine ale ordinului capucinilor…