Cum devine un pub ruină un centru multicultural independent ?

„Din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi” spunea Arghezi, unul dintre marii poeți ai poporului de la care acum învăț.

Povestea antreprenorului orădean pe care l-am întâlnit pe strada Moscovei mi-a confirmat cât de adevărate sunt aceste cuvinte.
Era o după amiază destul de însorită când am pornit la pas ca să descopăr mai multe despre un concept inedit: un pub ruină transformat în centru multicultural.
Mă strecor prin mulțime pe lângă casa Poynar, îi salut pe cei patru poeți maghiari de la Holnaposok care stăteau veșnic la taclale. În scuarul din spate lor, privesc preț de câteva secunde cum câțiva micuți se jucau, plini de viață, alergând câțiva porumbei. Trecătorii păreau să se bucure de soarele amiezii, cam palid ce-i drept.

Înaintez pe Moscovei și mă strecor printr-un pasaj fără semne într-o clădire veche cu două etaje. Urc scările de marmură și balustrade din fier forjat care îmi indicau că odinioară aici a fost clădire impunătoare cu curte mare interioară. Se lucra de zor! Muncitorii cărau moloz și cărămizi sparte. Unul își întrerupe pentru o clipă simfonia muncitorească ca să-mi arate unde se află pub-ul ruină.

Intru și am senzația că mă aflu într-o clădire ruinată, ștearsă în care afișele cu multiplele evenimente culturale erau petele de culoare.
– Ziggy, te salut, mă întâmpină antreprenorul orădean, care tocmai terminase o discuție.
– Ești prima dată aici?
– Da, răspund eu, în timp ce cercetam decorul inedit.
– No, hai să-ți arăt ce am făcut aici.
Pub-ul ruină era ceva foarte original aranjat. Cinci săli de mărimi diferite comunicau între ele, fiecare cu un decor unic. Una dintre ele avea o scenă mare unde se țin de regulă concerte și evenimente live.
– Dar hai să vorbim într-un cadru mai liniștit îmi spune, invitându-mă în ultima sală, cu un aer boem. Scaune și mese de lemn cu înfățișare de început de secol XX, cărți vechi…un cadru perfect pentru un ceai. Întrebările mele curgeau limpede în liniștea sălii. Specificul pub-ului stârnea o curiozitate copilărească în mine.
– Ziggy, Oradea are nevoie de locuri din acestea. Oameni capabili și talentați sunt pe foarte multe paliere. Important este să aibă mediul potrivit unde să facă acest lucru.
– Cum ai descrie într-un cuvânt tot ce se întâmplă în acest mediu multicultural? continui eu șugubăț.
– Energetic!
Ziggy, adăugă el liniștit, ce intenționez să fac este să trezesc în oamenii care vin aici sentimente care sunt deja în ei dar ei nu-și dau seama.
– Cum ?
– Prin intermediul muzicii, picturii, poeziei și toate celelalte activități care se desfășoară aici.
– He, he, așa îi înveți să gândească pentru sine mai mult?
– Nu vreau să fac asta. Le deschid o poartă numai în care să vadă o nouă perspectivă, diferită de ce se întâmplă în alte orașe. Ei fac ce vor cu ea apoi.
Poveștile continuau să vină…despre trupele care au cântat aici, inițiativele tinerilor, expozițiile de pictură, teatru, poezie, activitățile care au mers mai departe, în oraș sau în țară. Episodul închiderii pub-lui pentru o lună rămâne și acum viu în mintea lui. În același timp e un motiv de mulțumire.
– În jur, 400 de oameni s-au adunat în fața Primăriei să ceară redeschiderea lui.
Când coboram scările, entuziasmat după întâlnire, vorba din popor “Omul sfințește locul” era mai prezentă ca niciodată. Un loc uitat și abandonat dintr-o clădire veche a devenit din inițiativa acestui antreprenor un adevărat centru multicultural. Pașii mi se îndreptau grăbiți spre sediul cercetașilor, eram nerăbdător să aflu cât mai multe despre ei și să le povestesc din ce loc vin.