Legături care nu se uită: Cu Morărița la drum prin Oradea și Maramureșul istoric

Să ne lămurim mai întâi: nu am plecat la drum prin Maramureșul istoric cu fata vreunui morar. Cel puțin nu acum!
Povestea pe care ți-o spun în continuare vine din Oradea, în urma întâlnirii cu președintele Asociației Culturale Morărița. Auzisem despre asociație și fondatorul ei încă din timpul călătoriilor mele prin Țara Oașului.

Iată-mă acum, în apropierea unui complex comercial, mai exact într-un mic parc ridicat în zonă. Eram cu ochii pe ceas ca să fiu la timp la întâlnire.
– Ziggy te așteptam, adăugă el jovial.
– Și eu, răspund surprins.
Constatăm râzând că ne așteptam unul pe celălalt în apropiere.
– Hai să-ți arat un produs al Morăriței, îmi spune ducându-mă într-o mică librărie ce funcționează de mulți ani în Oradea.
Așa începe povestea despre activitățile asociației în Maramureșul istoric și instrumentele diverse prin care acestea au dăinuit în timp: cărți, reviste sau evenimente culturale.
Omul din fața mea, deborda de energie și devotament pentru domeniile în care se implică: cultură și teologie. Aceste alegeri, îmi zic eu, sunt sprijinite din interior, uitându-mă la dicția și ușurința cu care vorbea.
– Intenția mea Ziggy este să fac lucruri mici, să reiau legătura, pas cu pas, cu românii din Maramureșul istoric, aflat acum în mare parte în Ucraina. Nu vreau să răstorn lumea prin lucruri mari ci să ajung la acei oameni și în acele locuri care în care se respiră aer românesc.

Poveștile sale curgeau limpede. Așa aflu Mănăstirea Ortodoxă Voievozi din Ucraina și însemnătatea ei, de Mănăstirea Peri și apariția suratei mai noi, Săpânța Peri sau de înființarea primul muzeu românesc, într-un sat ucrainian locuit de mulți români.
– Asta e pentru dumneavoastră, ne întrerupe cineva discuția, aducându-i o carte veche de poezii de Goga.
Ochii îi sclipeau.
– Ziggy, cartea asta va îmbogăți colecția de cărți vechi a muzeului din Apșa de Jos, în Transcarpatia.

Fiecare pas contează pentru a menține vie legătura dintre românii de aici și cei de acolo.
Spre finalul discuției m-a surprins din nou cu o aplicație practică a ideii sale de a acționa cu pași mărunți: plantarea mestecenilor în micul parc din fața blocului unde locuiește. Oamenii care au rupt micii puieți nu l-au descurajat căci el a continuat să-i replanteze și să-i îngrijească cu dragoste.
– Oamenii vor vedea că dacă tot insiști cu un anumit comportament bun îmi spune el arătându-mi mestecenii care trecuseră testul câinilor și al frigului. În cele din urmă cineva va lua în seamă ce faci și de acolo reacții în lanț se vor crea.

Ne-am despărțit, cu un sentiment reciproc de respect pentru călătoria pe care fiecare o parcurge în domeniul său. La recomandarea lui am plecat spre un local multicultural din zonă să beau un ceai.