Articolul care va ajunge la tine astăzi e diferit faţă de ce am publicat până acum! Are iz de călătorie, experienţe , poveşti şi informaţii noi dar şi momente de AHA extrase din tot felul de „coincindenţe” .

Este vorba despre o poveste reală izvorâtă din călătoria în Zig Zag prin România, în afara zig-zag-ului.

Cum vine asta?

Articolul este scris de Andra Vlăjoagă, copywriter-ul nostru de nădejde din Rădăuţi. Ea a contribuit la realizarea şi editarea mai multor articole pentru noi. Dacă ai intrat pe secţiunea Mehedinţi a blogului nostru ai văzut deja.

După faptă şi răsplată

După prima lună de colaborare am hotărât să o răsplătim într-un mod caracteristic nouă. 🙂

Ce-ar fi să-i oferim o călătorie de câteva zile în care să se simtă exact ca în Zig Zag prin România? Chiar dacă nu călătoreşte cu noi direct putem să creem acelaşi „mediu” pentru ea şi o persoană pe care o alege să-i fie alături.

Zis şi făcut!

Andra şi Alexandra au ales Timişoara ca destinaţie, iar noi ne-am ocupat de cele necesare.

Aventura lor în oraşul de pe Bega a avut loc între  16-19 decembrie 2015. Acum a sosit momentul destăinurilor 🙂 În articolul acesta şi cele care urmează la începutul săptămânii următoare, te lăsăm în compania ei! Vei fi pe mâini bune!

Eşti gata? Aşează-te confortabil (ca să evităm expresia „fă-te comod/comodă 🙂 ) şi citeşte…

Timișoara, un drum al conștientizării-Partea 1

Cu două luni în urmă m-am alăturat și eu poveștii Zig Zag prin România, ca și copywriter.

Deși sunt la început de drum în arta scrisului, oamenii ăștia frumoși au o răbdare fantastică în a mă dirija și-a mă învăța. În special Radu. Cu el  intru în contact cel mai des. Mă călăuzește pe drumul ăsta și îmi dă cele mai bune și mai sincere sfaturi cu putință.

Ca recompensă pentru contribuția mea, m-au trimis în excursie.

Așa se face că, într-una din zile, Radu mă-ntreabă:

–Și, te-ai hotărât pe cine iei cu tine?

-Wooow, plec? Serios? îl întreb cu entuziasmul unui copil care tocmai și-a primit cadoul de la Moș Crăciun.

–Da, în 3 zile, îmi dă el de știre.

Repede, agitație, bagaje, rezolvarea ultimelor treburi înainte de plecare și…

Am plecaaaat!

Nu singură, ci împreună cu Alexandra Gavrileţ – sufletul meu geamăn. Nu avea cum să fie departe de mine în această experiență – spre un tărâm încă necunoscut și neexplorat de noi. Ne aștepta un drum lung. 15 ore de mers cu trenul! Am pornit însă cu entuziasm și cu sufletul deschis să (ne) cunoaștem! Ne-am îmbarcat și pline de emoție ne-am ocupat locurile.

Primul gând? Oare care vor fi primii oameni pe care întâmplarea ni-i va scoate în cale?

Nici bine n-apuc să ”gândesc” bine, că locul din fața noastră se lasă ocupat de un domn prezentabil, la vreo 60 de ani. Avea un chip foarte serios, era îmbrăcat la costum, purta cu el o servietă și după cum privea pe geam, părea că e un priceput gânditor. Cu o oarece sfială a intrat în vorbă cu noi și din primele vorbe am înțeles că e pasionat de antichități. Ne-am împărtășit reciproc bucuria pentru artă. Din una în alta am început să dezbatem subiecte pe tema religiei și a educației.

Mi-a plăcut să văd că, în ciuda vârstei pe care o are și a perioadelor de timp în care și-a trăit experiențele, era un om deschis la minte. Un om citit, care-și pune întrebări, un om care nu crede, ci cercetează.  însă doar cu mintea, sufletul părea să-i fie bine ascuns într-un loc doar de el știut. Nu ne-a ținut companie decât pentru vreo 2 ore, dar a fost timp suficient să lăsăm o amprentă unul în viața celuilalt.

Iată-ne rămase singure.Domnul a ajuns la destinație, iar telefoanele și-au propus să ia o pauză din a ne mânca energia.

–Cred că e cazul să dormim că mai avem o veșnicie până ajungem, îi spun eu Alexandrei care e de acord imediat.

Ocupăm, ca niște regine, fiecare câte 4 scaune. Oare unde o să prindem răsăritul și cum arată răsăritul în acel loc? Și adormim.

Ce să vezi? Răsăritul a binevoit să-mi răspundă la-ntrebare, așa că m-a trezit să facem cunoștință din…Arad. Wow, e minunat, așa încețoșat cum e! Cum suntem și noi de fapt, proaspăt trezite fiind.

Bună dimineațaaa! Buimace de somn și prea puțin orientate în timp și spațiu, începem să colindăm trenul să aflăm cât mai avem până la destinație. Ceață și în tren. Eh, oricum Timișoara e capăt de linie așa că nu avem cum să o ratăm. Ne-am reocupat locurile și după aproximativ o oră, ce să vezi? Timișoara cea minunată!

Yeeey, în sfârșit!

Bine te-am găsit, Timișoara! Abia aștept să te cunosc!

Ziua 1

Prima impresie?

Wow, Timișoara seamnănă mult cu Clujul, din punctul în care ne aflam. Clujul e printre orașele mele favorite, asta și după ce am petrecut 3 ani în sufletul lui. A fost minunată senzația, mi-a trezit o mulțime de amintiri.

Primul lucru?

Buna dimineaţa, Soare! 🙂

Am mers degrabă să ne încărcăm telefoanele ca să ne dumirim încotro ne îndreptăm. Ne-am oprit la o cafea la primul restaurant din zona gării și dacă tot eram acolo, am luat și micul dejun ca să putem începe aventura prin Timișoara cu multă energie.

Acestea fiind zise (și făcute), hai să ne îndreptăm spre hotel. Ajungem în stația de tramvai și dilemă: în ce direcție trebuie să luăm tramvaiul? Întrebăm în stânga și-n dreapta și surprinse am fost să vedem oameni foarte deschiși și binevoitori. Mulți ne-au direcționat, ba chiar un domn a luat tramvaiul în aceeași direcție cu noi și a avut grijă să ne atenționeze când trebuie să coborâm. A fost tare drăguț!

Am ajuns într-un final la hotel – Hotel Perla –„cartierul nostru general” pe durata şederii în oraşul de pe Bega.  Ne-au întâmpinat un acvariu cu pești ce avea alături un brăduț împodobit tare frumos și cochet. Domnișoara drăguță de la recepție ne-a primit cu un zâmbet larg.

După cazare ne aştepta prima întâlnire! Denisa Lazăr, ghidul nostru în prima zi  ne aștepta jos la recepție. Am pornit la drum, timp în care am făcut cunoștință. Denisa tocmai terminase Facultatea de Geografie. Noi am fost primul experiment al ei ca și ghid turistic cu oameni necunoscuți.

O premieră, dacă tot ne aflam în orașul premierelor. 🙂

Prietene? Da! Ok, hai să „pecetluim” înţelegerea. 🙂

Denisa a fost tare drăguță și prietenoasă; am reușit să ne cunoaștem într-o zi cât ne-am fi cunoscut cu alții într-o lună.

            O călătorie prin istorie, premiere şi arhitectură

Turul nostru a început din Cartierul Elisabetin – unul dintre cartierele istorice ale Timișoarei ce a luat ființă după plecarea turcilor, în anul 1716. Aici stă de veghe, în toată splendoarea ei, Biserica romano – catolică, construită în stil neogotic.

Biserica romano-catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus

Am avansat ușor spre Cartierul Iozefin unde am dat de Piața Maria, un loc cu o încărcătură emoțională puternică… Acolo se crede că a murit Gheorghe Doja, torturat într-un mod barbar pe un ”tron” înroșit, la începutul anilor 1500.

Statuia Fecioarei Maria- Piaţa Sfânta Maria

Totodată e și locul unde a izbucnit Revoluția din decembrie 1989, când Laslo Tokes a dat naștere unui protest. Tot acolo a fost ridicată o statuie a Fecioarei Maria care, conform legendei, i s-a arătat lui Gheorghe Doja în ultimele clipe de viață. Ne-a întristat puțin povestea, dar hotărâte să mai cunoaștem din istoria Timișoarei am luat-o din loc.

Am ajuns în Parcul Central care a fost construit pe locul unui fost cimitir militar ce a fost mutat în anul 1770; tot aici se află și Monumentul Eroilor.

Să trăiţi!

La o plimbare pe alee, am întâlnit și  personalități marcante din istoria Timișoarei. Busturile lor sculptate bineînţeles!

VIP Meeting!

Denisa era mai pregătită decât ne-am fi așteptat; ne-a livrat foarte multă informațIe! Cu greu i-am ținut pasul, dar ne-am bucurat enorm de fascinanta Timișoara.

Mai departe am ajuns la Complexul Piariștilor – un monument reprezentativ al arhitecturii anilor 1900 – și mai apoi la Biserica și Spitalul Mizericordienilor – primul spital din Timișoara, condus de călugării din Ordinul Mizericordienilor care au ajutat la tratarea epidemiei de ciumă.

Sinagoga din Cetate

Încă puțin și în zare ne-a apărut o clădire extrem de impunătoare și de frumoasă – Sinagoga din Cetate. Am înaintat spre Piața Libertății – cea mai veche piață a Timișoarei – unde am întâlnit statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, Garnizoana militară, Cazinoul militar și Primăria veche. Am ochit acolo, pitite într-un colț, Galeriile de Artă Pro Armia unde era o expoziție de pictură. Încărcate de informații istorice, am zis să ne abatem puțin de la traseu și să ne clătim ochii cu ceva culoare – nici vremea nu ținea cu noi, ne afișa un peisaj tare gri, din nefericire pentru noi.

Statuia Sfântului Ioan de Nepomuk din Piaţa Libertăţii

O doză scurtă de istorie şi premiere înainte să o dăm în mintea copiiilor 🙂

Cu mintea mai limpede, ne-am lăsăm conduse în continuare de Denisa spre Piața Sfântul Gheorghe, casa cu Pomul Breslelor și Palatul Dicasterial, ce imită Palatul Medici din Florența, Italia. Ne-am mai plimbat prin Parcul Regina Maria – cel mai vechi parc al Timișoarei, pe la Fabrica de Bere – prima din România, înființată în 1718.

În cinstea Timişoarei! 🙂

Mai apoi am ajuns la Parcul Copiilor unde a fost maaare veselie.

Copii în ţara copiilor! 🙂

Ne-am jucat, ne-am pozat, ne-am hilizit și ne-am cățărat care pe unde a putut. Mi-a plăcut să văd nu doar un parc cu „scrânciobe” și tobogane, ci un parc complex, cu tot felul de jocuri și ghidușii pentru stimularea celor mici. Ne-a prins și pe noi în vraja lui mai mult decât ne-am fi așteptat. Păi ce, noi nu suntem copii? Bună treabă, Timișoara!

Oare Hansel şi Gretel au venit la căsuţa asta în vizită? Biscuitele ala e tentant…mmmm!

Timişoara-oraşul parcurilor

După toată nebunia, ne-am îndreptat spre Parcul Rozelor, renumit pentru numărul uriaș ce-l deține în rândul speciilor de trandafiri – actualul număr al soiurilor fiind de 1200.

Picături de revoluţie şi un simbol spiritual

Am înaintat prin Parcul Justiției, am trecut pe lângă Primăria Timișoara, mai apoi Filarmonica Banatului și am ajuns la Catedrala Ortodoxă Sfinții Trei Ierarhi – o splendoare, deși ascunde și ea ceva povești triste (în momentul în care s-a declanșat Revoluția, câțiva oameni ce se aflau la biserică au fost împușcați chiar pe scările de la intrare).

A fost construită pe aproximativ 1000 de piloni din beton armat, are o înălțime de 83,7 metri, iar clopotele au fost acordate de Sabin Drăgoi. La subsol se află o colecție de artă bisericească veche, pe care am vizitat-o ulterior așa că voi reveni mai încolo asupra ei.

Să fie spectacol!

De la Catedrala Mitropolitană până în Piața Victoriei nu mai erau decât vreo doi pași. Aici şedea mândră Opera Națională Română înființată în anul 1871. E singura clădire din țară ce adăpostește în armonie trei teatre de naționalități diferite: Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar ”Csiky Gergely”. Mai include și Opera Română.

Opera şi Teatrul şi-au luat haine de Crăciun!

Timişoara era departe de a ne fi arătat ce are mai bun!

Am văzut apoi Castelul Huniade – considerat cea mai veche clădire de pe teritoriul orașului – ce a fost ridicat la jumătatea secolului al XV-lea din ordinul lui Iancu de Hunedoara.

Time-out vă rog!

Deja se făcuse noaptea și eram cam înghețate așa că ne-am hotărât să ne oprim la un ceai înainte de a terminat traseul. Poveşti despre noi – familie, visuri, idei –s-au ţesut spontan. Ne-am bucurat de întâlnirea noastră cu zâmbetul până la urechi. Înainte să ne avântăm în ultima parte a traseului, ne-am oprit puțin la târgul de Crăciun să aruncăm și noi o privire și am ascultat niște colinde frumos interpretate de mai mulți Moși Crăciun. 🙂

Ultima lecţie de istorie înainte de cină

Domul Romano-Catolic

Am continuat apoi spre Piața Unirii, unde am făcut cunoștință prima dată cu Domul romano – catolic; poartă hramul Sfântul Gheorghe, iar aici se țin regulat liturghii în limbile română, maghiară și germană.

Frumos!

În continuare vedem Palatul Baroc – actualul Muzeu de Artă, Catedrala Ortodoxă Sârbă – construită în stil baroc, ce poartă hramul Înălțarea Domnului și Monumentul Sfintei Treimi sau Statuia Ciumei – făcută în stil baroc, ce amintește de sfârșitul epidemiei de ciumă din Timișoara, în urma căreia și-au pierdut viața peste 1300 de oameni.

Coloana Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi

Semnul care anunţa sfârşitul primei zile: Foameeeee! 🙂

Asta a fost pe azi, hai să mergem să mâncăm! le-am spus fetelor și-am pornit spre The Drunken Rat. Am intrat și wow, ce frumos e! Desene pe pereți, simboluri!

Spooky! La Drunken Rat

Culori: roșu și mult verde. Verdeeee! M-am îndrăgostit de locul ăla. Ne-au întâmpinat niște fete tare drăguțe și ne-au îndrumat spre masa ce-o aveam rezervată. Ne-am răsfățat cu delicatese, de n-am mai fost în stare să ne ridicăm de la masă. Am ”cadorisit-o” pe Denisa pentru ziua minunată pe care ne-a făcut-o cu niște lucruri handmade făcute de noi și-am pornit spre casă… Spre hotel adică, ce-avea să ne fie casă timp de 4 zile.

După jumătate de zi și-o noapte de mers cu trenul și o zi în care am luat Timișoara la pas, am picat late, cu zâmbetul ce l-a pus Timișoara pe fețele noastre.

Va urma…Ziua 2!

Care sunt gândurile tale despre călătoria Andrei şi Alexandrei în Timişoara?

Lasă-ne un comentariu, mai jos! 🙂