Arheologul, mătura și lingura de lemn

Cât timp am poposit în Timișoara, poveștile despre istoria orașului s-au abătut asupra mea precum o ploaie abundentă de vară. Ocupațiile succesive, asedierea și reclădirea cetății sau etniile care au locuit-o sunt subiectele preferate ale cărturarilor bănățeni.

M-am lăsat cucerit de istoria medievală și modernă a orașului de pe Bega. Dincolo de tezaurul de informații aflate, ceva nu îmi dădea pace. O chemare lăuntrică mă îndemna să cercetez mai departe…

-E normal să simți asta, îmi spuse un cărturar născut și crescut în orașul de pe Bega. Glasul străbunilor străbate veacurile! Oamenii locuiesc aceste ținuturi de mii de ani.

-Energia lor încă e prezentă, murmur eu. Pesemne că au știut să cinstească locul în care au trăit.

-Înveți repede băiete, spuse cărturarul răsucindu-și mustața. Energia lor e prezentă pentru că urmele lăsate de ei încă există.

Mă privea fix. Chipul lui brăzdat de riduri era învăluit de aburii pipei la care pufăia de zor.

-Dacă vrei să știi mai multe despre străbunii bănățenilor trebuie să-i cunoști pe cei mai vestiți arheologi ai orașului.  Munca lor este dedicată în întregime studiului civilizațiilor vechi. Chiar termenul de arheologie e grăitor spuse el cu foc în voce. Este format din cele două cuvinte grecești archaios care înseamnă “vechi” și logos adică “poveste” sau “studiu”.

-Povestea trecutului! Asta e arheologia! exclam eu fascinat.

-Da Ziggy! Trecutul vorbește cu cei prezenți și prin descoperirile arheologilor. O lingură de lemn spune mai multe decât crezi!

-Lingură de lemn? Întreb eu intrigat.

-Nu-ți spun nimic Ziggy! Există un singur mod de a afla, îmi spuse bătrânul cărturar, fără să mă privească. Tocmai schimba tutunul din pipă. Imediat o aromă delicată de vanilie umplu încăperea.

A doua zi…

-Intră! Răspunse vocea gravă.

Încăperea era cartea de vizită perfecta a meseriei sale: rafturi etajate, pline de cărți, instrumente de măsurat și cutii transparente cu diverse obiecte. Într-o margine de raft, o amforă veche renăscuse din cioburile găsite într-un sit.

-Ziua bună Ziggy! Mă întâmpină arheologul care cercetase situl de la Moșnița Veche (județul Timiș) și multe altele din țară.  Pe chipul serios, concentrat se schiță un zâmbet. Simte-te ca acasă în laboratorul nostru de cercetare! O parte din munca unui arheolog se desfășoară aici. Cealaltă e pe teren!

Fotografiile, instrumentele și probele preluate de echipa sa mă ajutau să înțeleg cu ce se mănâncă arheologia.

-E o știință interdisciplinară, spuse el ghicindu-mi intenția. Multe domenii se combină în munca pe care o desfășor. Tocmai de aceea e atât de frumoasă. Toate instrumentele pe care le avem acum, continua el ne ajută să avem o imagine mai clară a trecutului strămoșilor.

-Cu toate aceste “creaturi” tehnice mai există simțul aventurii în arheologie? Întreb eu nedumerit.

-Categoric! Fiorul pe care îl simt când folosesc clasica mătură și șpaclul sau când atingi direct artefactele nu pot fi înlocuite cu nimic!

Când a început să descrie această profesie același entuziasm contagios, pe care l-am întâlnit la oamenii pasionați de ceva, pusese stăpânire pe el.

-Cum erau oamenii trecutului preistoric ? întreb eu mânat de o pură curiozitate.

Din nou, chipul îi fu străbătut de o strălucire stranie.

-Contrar așteptărilor Ziggy, oamenii preistoriei erau departe de a fi primitivi. Între ei și natură exista o legătură sfântă! O respectau iar ea îi inspira să fie mai inteligenți și mai creativi.

-Așa…adaug eu, cerând din priviri mai multe detalii.

-Se adaptau foarte repede la ceea ce la oferea natura iar simțul estetic făcea parte din stilul lor de viață. Ei nu făceau niciodată o lingură de lemn doar ca să mănânce cu ea. Întotdeauna o înfrumusețau cu diverse motive.

Am tresărit brusc! Lingura de lemn, îmi spun în gând. Acum are sens!

-Te gândești la ceva anume?

-Orice lucru dintr-un sit arheologic vorbește, izbucnesc eu. Spune o poveste despre felul de a fi sau stilul de viață al strămoșilor noștri.

-Întocmai! Gândește-te că din ansamblul meleagurilor pe care tu le colinzi timp de cinci ani nu s-a explorat arheologic nici măcar 5%. Întotdeauna va fi ceva nou ce poți descoperi. Arheologia își cere tributul ei de timp și energie dar este o știință iertătoare.

-Cum așa?

-Dacă ai greșit date sau măsurători, o poți lua de la capăt. Sunt alte domenii în care doar o mica greșeală costă o viață. Mortul rămâne mort! Arheologia te răsplătește în final pentru eforturile depuse cu artefacte, povești și un patrimoniu mai bogat pentru acest popor.

O urmă de tristețe îi săgetă chipul.

-Orice construcție nouă, a oficialilor sau a oamenilor simpli poate distruge acest patrimoniu fără măcar să se identificat comoara acelui loc.

-Nu mi-am imaginat că arheologia se leagă atât de bine cu viața societății actuale.

-Mai mult decât crezi Ziggy! De asta mă bucur la gândul că voi realiza o hartă cât mai detaliată a siturilor arheologice din județul Timiș.

Un ton triumfător mă anunța că acesta urma să fie contribuția unică pe care arheologul voia să o aducă lumii. Munca nu-l speria câtuși de puțin iar șansa de a preda și forma studenți ca viitori arheologi îl împlinea și mai mult. După mai bine de un ceas, discuția noastră se termina.  Poveștile trecutului însă nu se terminau aici…