Dorel MIcle

Arheolog peisagist. Ce înseamnă asta sau, poate cum ar întreba unii, cu ce se mănâncă? Păi,după cum explică Dorel Micle, e simplu. ”Iei contact nemijlocit cu locația sitului respectiv și faci o legătură între om și mediu. Încerci sau cauți să înțelegi de ce și cum trăiau oamenii aceia acolo, care erau resursele, cum se apărau, cum se foloseau de natură etc.

Constatările noastre din ultimii ani dovedesc clar că erau foarte inteligenți, departe de a fi primitivi, chiar dacă vorbim de Preistorie; erau foarte bine adaptați la mediu, se orientau foarte bine, cunoșteau natura mult mai bine decât noi. Modul acesta de comuniune cu natura e fascinant până la urma urmei.”

Prin anii ʼ96 termină facultatea pe partea de istorie romană și post-romană. O alegere care la început te poate pune pe gânduri, având în vedere faptul că romanii nu au apucat să ajungă până pe aceste meleaguri. Însă, tocmai acest lucru a reprezentat pentru Dorel Micle un punct de interes și atracție , inclusiv curiozitate și determinare de a săpa cât mai adânc în straturile istoriei. În orice caz, nu face altceva, spune el, decât că: ”Încercăm să le stârnim interesul studenților, mai ales al ultimelor generații (copii de bloc și calculatoriști prin excelență), care nu mai știu să monteze un cort, să facă un foc de tabără sau să iasă și să se bucure de natură… care în curând o să creadă că vaca emov și că o cheamă Milka. (…) E o încercare de a păstra un echilibru până la urmă.

Asta o învățăm însă din experiențele trecutului. Și noi ca cercetători avem uneori surprize neplăcute de a înțelege că ăsta e până la urmă interesul, nu doar să sapi. Facem și asta, că nu se poate arheologie fără săpătură, dar încercăm să vedem dincolo de simplele obiecte pe care le foloseau oamenii, ci să vedem și cum trăiau, cum locuiau, cum viețuiau. Asta înseamnă arheologia peisajului.”

ZiggY

Arheologul, mătura și lingura de lemn

Cât timp am poposit în Timișoara, poveștile despre istoria orașului s-au abătut asupra mea precum o ploaie abundentă de vară. Ocupațiile succesive, asedierea și reclădirea cetății sau etniile care au locuit-o sunt subiectele preferate ale cărturarilor bănățeni.

M-am lăsat cucerit de istoria medievală și modernă a orașului de pe Bega. Dincolo de tezaurul de informații aflate, ceva nu îmi dădea pace. O chemare lăuntrică mă îndemna să cercetez mai departe…

-E normal să simți asta, îmi spuse un cărturar născut și crescut în orașul de pe Bega. Glasul străbunilor străbate veacurile! Oamenii locuiesc aceste ținuturi de mii de ani.

-Energia lor încă e prezentă, murmur eu. Pesemne că au știut să cinstească locul în care au trăit.

-Înveți repede băiete, spuse cărturarul răsucindu-și mustața. Energia lor e prezentă pentru că urmele lăsate de ei încă există.

Mă privea fix. Chipul lui brăzdat de riduri era învăluit de aburii pipei la care pufăia de zor.

-Dacă vrei să știi mai multe despre străbunii bănățenilor trebuie să-i cunoști pe cei mai vestiți arheologi ai orașului.  Munca lor este dedicată în întregime studiului civilizațiilor vechi. Chiar termenul de arheologie e grăitor spuse el cu foc în voce. Este format din cele două cuvinte grecești archaios care înseamnă “vechi” și logos adică “poveste” sau “studiu”.

-Povestea trecutului! Asta e arheologia! exclam eu fascinat.

-Da Ziggy! Trecutul vorbește cu cei prezenți și prin descoperirile arheologilor. O lingură de lemn spune mai multe decât crezi!

-Lingură de lemn? Întreb eu intrigat.

-Nu-ți spun nimic Ziggy! Există un singur mod de a afla, îmi spuse bătrânul cărturar, fără să mă privească. Tocmai schimba tutunul din pipă. Imediat o aromă delicată de vanilie umplu încăperea.

 

A doua zi…

-Intră! Răspunse vocea gravă.

Încăperea era cartea de vizită perfecta a meseriei sale: rafturi etajate, pline de cărți, instrumente de măsurat și cutii transparente cu diverse obiecte. Într-o margine de raft, o amforă veche renăscuse din cioburile găsite într-un sit.

-Ziua bună Ziggy! Mă întâmpină arheologul care cercetase situl de la Moșnița Veche (județul Timiș) și multe altele din țară.  Pe chipul serios, concentrat se schiță un zâmbet. Simte-te ca acasă în laboratorul nostru de cercetare! O parte din munca unui arheolog se desfășoară aici. Cealaltă e pe teren!

Fotografiile, instrumentele și probele preluate de echipa sa mă ajutau să înțeleg cu ce se mănâncă arheologia.

-E o știință interdisciplinară, spuse el ghicindu-mi intenția. Multe domenii se combină în munca pe care o desfășor. Tocmai de aceea e atât de frumoasă. Toate instrumentele pe care le avem acum, continua el ne ajută să avem o imagine mai clară a trecutului strămoșilor.

-Cu toate aceste “creaturi” tehnice mai există simțul aventurii în arheologie? Întreb eu nedumerit.

-Categoric! Fiorul pe care îl simt când folosesc clasica mătură și șpaclul sau când atingi direct artefactele nu pot fi înlocuite cu nimic!

Când a început să descrie această profesie același entuziasm contagios, pe care l-am întâlnit la oamenii pasionați de ceva, pusese stăpânire pe el.

-Cum erau oamenii trecutului preistoric ? întreb eu mânat de o pură curiozitate.

Din nou, chipul îi fu străbătut de o strălucire stranie.

-Contrar așteptărilor Ziggy, oamenii preistoriei erau departe de a fi primitivi. Între ei și natură exista o legătură sfântă! O respectau iar ea îi inspira să fie mai inteligenți și mai creativi.

-Așa…adaug eu, cerând din priviri mai multe detalii.

-Se adaptau foarte repede la ceea ce la oferea natura iar simțul estetic făcea parte din stilul lor de viață. Ei nu făceau niciodată o lingură de lemn doar ca să mănânce cu ea. Întotdeauna o înfrumusețau cu diverse motive.

Am tresărit brusc! Lingura de lemn, îmi spun în gând. Acum are sens!

-Te gândești la ceva anume?

-Orice lucru dintr-un sit arheologic vorbește, izbucnesc eu. Spune o poveste despre felul de a fi sau stilul de viață al strămoșilor noștri.

-Întocmai! Gândește-te că din ansamblul meleagurilor pe care tu le colinzi timp de cinci ani nu s-a explorat arheologic nici măcar 5%. Întotdeauna va fi ceva nou ce poți descoperi. Arheologia își cere tributul ei de timp și energie dar este o știință iertătoare.

-Cum așa?

-Dacă ai greșit date sau măsurători, o poți lua de la capăt. Sunt alte domenii în care doar o mica greșeală costă o viață. Mortul rămâne mort! Arheologia te răsplătește în final pentru eforturile depuse cu artefacte, povești și un patrimoniu mai bogat pentru acest popor.

O urmă de tristețe îi săgetă chipul.

-Orice construcție nouă, a oficialilor sau a oamenilor simpli poate distruge acest patrimoniu fără măcar să se identificat comoara acelui loc.

-Nu mi-am imaginat că arheologia se leagă atât de bine cu viața societății actuale.

-Mai mult decât crezi Ziggy! De asta mă bucur la gândul că voi realiza o hartă cât mai detaliată a siturilor arheologice din județul Timiș.

 

Un ton triumfător mă anunța că acesta urma să fie contribuția unică pe care arheologul voia să o aducă lumii. Munca nu-l speria câtuși de puțin iar șansa de a preda și forma studenți ca viitori arheologi îl împlinea și mai mult. După mai bine de un ceas, discuția noastră se termina.  Poveștile trecutului însă nu se terminau aici…

 

Echipa Zig Zag prin România