Cine n-are un istoric bun să-şi cumpere!

Aşa cum prezisese Ioana, bătrâna din Pădurea Verde, călătoria prin drumul istoric al Timişoarei avea să fie o provocare pentru mine! Nu am fost atacat sau închis în temniţa unui castel! Încă! Războiul nu mai este o actualitate demult. În prezent, oraşul de pe Bega este un adevărat centru multietnic şi multicultural unde oamenii trăiesc în bună înţelegere. Provocarea mea era însă mai dificilă: să pot vedea clar prin noianele de informaţii publicate ce-mi ieşeau în cale! La fel cum un inginer ştie ce piesă face o instalaţie să funcţioneze, tema mea de casă era să înţeleg ce face să meargă mecanismul numit “Istoria Timişoarei”.

Locaţiile istorice, cele trei cărţi primite şi alte câteva zeci de la biblioteca judeţeană mi-au deschis multe căi dar în acelaşi timp m-au dus printre hăţişurile informaţiei. Un lucru era clar! Trebuia să intru în vorbă cu timişorenii din domeniu. Ei ştiu mai bine care este spiritul locului sau “şarpele casei” după cum zic bătrânii.
Prima persoană ? Un om dedicat 100% istoriei Timişoarei şi a Banatului! Cele 60 de cărţi scrise sunt o modestă dovadă…una care a stârnit admiraţia tuturor celor care mi-au povestit despre el.
După o perioadă în care sănătatea îi fusese pusă serios în pericol, istoricul şi-a revenit! Energia lui a început să curgă din nou în direcţia pasiunii sale: scrisul! Am reuşit să ne întâlnim în biroul lui plasat într-o zonă radiată de secole de istorie: Palatul Guvernatorului Mercy.

O scurtă paranteză!

Mai ştii când ţi-am povestit despre Eugeniu de Savoya şi de cucerirea Timişoarei pe 12 octombrie 1716 ? Imediat după, prinţul învingător îi propune împăratului Carol al VI-lea un guvernator militar şi civil pentru Banatul Timişan. Acesta era Claudius Florimund Mercy, generalul de cavalerie al prinţului Eugen. Propunerea a fost acceptată de împărat!
Sub conducerea lui a început reconstruirea totală a Cetăţii Timişoara! Palatul unde era întâlnirea îi fusese reşedinţă…
Bicicleta m-a adus la timp, dimineaţa, înainte de invazia căldurii. Am răsplătit-o aliniind-o alături de surate sale, în curtea interioară cu pereţi de cărămidă roşiatică,Aveam senzaţia că m-am întors din nou în trecut, în vremea stăpânirii austriece.
Istoricul şedea comod în biroul său micuţ, ticsit de cărţi şi documente. Lumina pătrundea printr-o singură fereastră. Victorioasă din lupta cu perdeaua ea voia să cuprindă fiecare obiect.

Nu depistasem vreun miros de fum, recent. Totuşi un iz mai vechi de foi de tutun încă se resimţea. Nările şi ochii au plecat în inspecţie prin încăpere ca să descopere sursa. Pe birou stătea cuminte, într-o stare de abandon definitiv, pipa pentru care devenise celebru!
-După ultima aventură la spital am luat hotărârea să o las să se odihnească pentru totdeauna, conchise el cu un surâs şugubăţ în colţul gurii.

Părea puţin obosit, dar dincolo de asta, istoricul afişa un calm carismatic brodat cu fire de umor fin şi ironie simpatică.
În cei 49 de ani activitate (aproape 66 de viaţă) cercetătorul ştiinţific din faţa mea nu se sfiise să abordeze istoria Banatului în diverse perioade. A explorat şi ape mai puţin navigate ca de exemplu,Monografia Camerei de Comerţ sau cea a Fabricii de Ţigarete din Timişoara, lucrări pentru care primise multe aprecieri pozitive.
Fiindcă mă interesa subiectul premierelor din oraşul de pe Bega l-am îndemnat la discuţie.
-Ziggy, mă întrerupse el sec, uită-te acolo sus pe raft!
Fiindcă eram mai mic decât teancul de cărţi frumos aranjate, m-am urcat pe un scaun. Senzaţia de a extrage primele două volume din “1001 premiere Timişoara” a fost ca o descoperire a unei comori rare.
-Vor veni şi celelalte curând, spuse istoricul pe un ton sigur, ca şi cum dorinţa lui s-ar fi împlinit deja. Până atunci, te poţi delecta cu aceste două volume.
Se pare că îl judecasem greşit la început. Credeam că e un bun scriitor numai! Greşit! Avea harul povestirii! Îi plăcea să-mi spună despre anii săi de început, provocările din perioada comunistă,Timişoara ca vilayet otoman, eroul său Pavel Chinezul şi nu în ultimul rând, despre Filippo Scolari, vestitul condotier florentin.
Nu i-am spus nimic despre călătoria mea în timp la Castelul Huniade unde asistasem la şedinţa de antrenament! Ascultarea atentă mă ajuta să selectez ideile principale.
-Cum aţi creat un echilibru în viaţa dusă până acum, îmi veni să-l întreb la un moment dat.
-M-am aruncat cu încredere în muncă! Ştii ce-i interesant? continuă vocea lui pe acelaşi ton molcom.

Nici nu mai clipeam.

-Am ajuns ca de multe ori să lucrez 10-12 ore pe zi, dar când ies de aici, din cămăruţa asta, nu invidiez pe nimeni, oricine ar fi. Nu vreau să fiu în locul altuia!
Îmi transmitea prin felul său de a fi, sentimentul de a te simţi mereu bine în propria piele.
-Sunt mulţumit de locul meu! continuă el.
-Când o să vă opriţi ? întrebă cârcotaşul din mine.
-Băiatule, dacă sunt sănătos şi îmi merg mintea şi picioarele, tot aici în birou mă găseşti. Când voi pune mâinile pe piept atunci mă voi opri!
Îşi privi ceasul şi atunci am înţeles că venise momentul plecării.
-Îmi cer scuze, dar trebuie să plec. Îmi pare bine să te cunosc micule călător. Continuă să cercetezi cu mintea, inima şi cu simţurile. Istoria Timişoarei un e fapt viu, nu doar un concept aruncat într-o carte!

O strângere fermă de mână încheie întâlnirea noastră! Prinsesem din nou curaj să mă aventurez prin Timişoara, în căutarea de oameni şi locuri emblematice. Cine n-are istoric în oraş să-şi cumpere!aşa mergi exact la ţintă!
Vorba aceea…dacă vrei să stăpâneşti un domeniu, mergi la cineva care e expert în acel lucru şi învaţă de la el! Zicala aceasta am aplicat-o la întâlnirea cu următorul personaj: un povestitor înnăscut!