Mărturiile unui detectiv al trecutului

Ultima conversaţie avută cu arheologul de la Universitate mi-a deschis apetitul pentru a învăţa cât mai multe despre acest instrument de cercetare al trecutului unui popor: arheologia!

Am înţeles că arheologii lucrează cu documente şi cercetare ştiinţifică dar punctul central al universului său este materialul pe care îl studiază. Oamenii care petrec ore în şir într-un sit, dezgropând trecutul înţeleg istoria prin contact direct.
Stăteam comod la masa de scris, din lemn de cireş, pictată cu tot felul de simboluri multicolore. Îmi plăcea mult ultimul han la care stăteam. Priveam cărţile mele, primite de la Ioana şi materialele de studiu împrumutate de la istoricii timişoreni.

– E plăcut să stai să studiezi în camera unui han, îmi zic dar pe teritoriul unui judeţ ca Timiş, unde s-au făcut atâtea cercetări arheologice, e păcat să priveşti lucrurile doar prin prisma documentelor. Hai! Dă-i bice amice!
Auzisem că în Timişoara mai este un arheolog vestit care şi-a dedicat viaţa meseriei de “detectiv al trecutului”. Cartierul lui general era instalat în cea mai veche clădire a Timişoarei: Castelul Huniade transformat în Muzeul Banatului.

A doua zi dimineaţă, bicicleta spinteca aerul pe marginea Begăi amorţite încă de somn. Pedalam cu furie! Voiam să văd cât de bine reacţionează corpul meu în faţa unei cantităţi mai mari de adrenalină.
Rezultatul fusese unul mulţumitor din moment ce paznicul de la poartă mă privea cu ochii mari cum pufăiam. Reuşisem să ajung mai devreme!
– Grozav! Un răgaz pentru a vizita castelul fără a mă întorce în timp! îmi spun. Mă plimbam la parterul Castelului, închis pentru publicul larg datorită restaurării. Lespezile de piatră cu inscripţii pe ele, culoarele lungi şi răcoroase aflate în lucru sau grădina îmbibată de lumină din curtea interioară. Cam aşa arăta peisajul pe care îl descopeream.
– Bună dimineaţa Ziggy! mă întâmpină arheologul, strângându-mi mâna cu fermitate. Vocea sa gravă şi puternică răsuna pe culoarul pustiu. Hai să mergem înăuntru!
Biroul său era un labirint, aranjat ca pentru un arheolog: zeci de cutii etajate cu mostre felurite, instrumente, documente, schiţe şi afişul unei conferinţe de arheologie.

– Bine ai venit în templul meu călătorule!
Cele 15 minute nu au fost de ajuns ca să stăm la poveşti aşa cum aş fi vrut…
– Conferinţa de peste cateva zile mă presează, îmi spuse cu sinceritate detectivul trecutului. Prietenul meu bun, profesorul Wolfram Schier vine pe meleagurile Timişoarei. E un expert în arheologie preistorică la Universitatea din Berlin. Vom susţine o conferinţă
despre activitatea noastră în domeniu. Eşti invitatul nostru!
Nerăbdarea mea trebuia ţinută în cutie până la următoarea întâlnire!
Toate se întâmplă cu un motiv, spune o zicală din bătrâni.

Conferinţa a fost exact ce aveam nevoie ca să înţeleg mai bine ce înseamnă viaţa unui arheolog: ani de săpături şi cercetări pe teren, măsurători, perseverenţă şi apoi încununarea eforturilor prin
evenimente şi materiale publicate. Schier şi detectivul trecutului au vorbit despre situl din localitatea timişeană Uivar ,unul dintre locurile unde puternica civilizaţie Vinca locuise acum 6000-7000 de ani.

Imagini cu situl şi obiectele descoperite, casele scoase de sub pământ făceau dovada unei civilizaţii avansate din atât de multe puncte de vedere…
Labirintul arheologului a fost punctul de întâlnire două zile mai târziu.
– Cultura Vinca este extraordinara! îi spun cu entuziasm.
– Cine spune că oamenii preistoriei sunt primitivi habar n-au ce vorbesc! Toţi anii de activitate la Uivar mi-zau confirmat că Vinca era o civilizaţie avansată din multe puncte de vedere. Ai văzut imaginile cu frumoasele vase din ceramică ?
Am clătinat din cap.
– Asta este doar aspectul cultural. Civilizaţia Vinca ştia să extragă metale din mine. Ştiau să facă topoare care, la început erau obiecte decorative.
– Cum rămâne cu partea spirituală ? întreb, molipsit de entuziasmul său.
– Se ocupau şi de asta! În sanctuarele descoperite de noi, încă mai sunt cranii de taur care pentru ei simbolizau forţa, masculinitatea sau potenţa.
Detectivul trecutului nu se rezumase doar la Uivar! Pasiunea lui îl animase să facă săpături la Foeni, Parţa sau Sânandrei, proiecte care urmau să treacă pe hârtie în curând. Nu ocolise nici Timişoara, în unde efectuase săpături în Piaţa Sfântul Gheorghe şi strada 9 mai.
– Ziggy, îmi spuse el la final, arheologia înseamnă să fii total implicat în ea! La fel ca orice lucru valoros, nu merge să o faci pe jumătate! În ciuda timpului în care stau departe de cei dragi, toate eforturile merită cu vârf şi-ndesat!

Detectivul trecutului ştiuse pentru aproape două ceasuri cum să îmi stârnească interesul şi să privesc istoria Timişoarei prin lentilele percepţiei sale. Nu voi fi un arheolog vestit, asta e clar! Am plecat de la castelul Huniade însă cu ideea că atât în arheologie cât şi oriunde, curiozitatea şi perseverenţa îţi deschid orice uşă!

Din măruntaiele pământului atenţia mea a ţâşnit din nou la suprafaţă apoi căci pe străzile oraşului istoria se descoperă la pas ghidat de fata cu umbrelă roşie…