Un copac ciudat pe care l-am numit ogeN

Când am ajuns pe malul Begăi, m-am oprit puțin ca să admir priveliștea. Felul Begheului de ași urma cursul liniștit mă relaxa. Râul curgea alene iar pe maluri se plimbau trecători, cu bicicleta sau pe jos.

Înainte să-mi bag piciorul în apă, un copac ciudat mi-a atras atenția.
Rădăcinile erau ieșite din pământ. Două ramuri se înălțau în sus iar alte două erau orientate-n jos ca să-și găsească echilibrul. Avea forma literei X. Într-un final, cel mai anormal mi s-a părut că i-am văzut rădăcinile, trunchiul, ramurile iar frunzele lipseau. Acest copac părea că nu are frunze.

Mi-am oprit privirea asupra sa, m-am apropiat, îl analizam și mă-ntrebam ce specie de copac o fi?
Vrrr! Deodată, copacul s-a rotit. Nu-mi venea să cred. Se rotea copacul și chiar ventila aerul. Rădăcinile s-au ridicat de la sol și se legănau în jurul trunchiului precum o învârtitoare dintr-un parc. Iar ramurile s-au apropiat și chiar s-au lipit de trunchi. În acel moment, părea că este un șurub.

Când s-a oprit rotația, copacul și-a schimbat forma. Abia îmi țineam respirația iar copacul nu mai avea forma literei X. Avea o formă nouă, ciudată, anormală, abstractă. Ramurile de sus erau înnodate iar cele de jos aveau direcții împrăștiate și diferite: una s-a prins de ramurile de sus care erau înnodate iar cealaltă a prins rădăcinele care erau strânse grămadă și semănau cu un ghem. Numai mijlocul rămase la fel de subțire și drept precum o coloană vertebrală.
M-am uitat în jur. Nu era nimeni. Atunci m-am așezat pe cap. Mă sprijineam pe mâini. Mi-am echilibrat picioarele și într-un final am deschis ochii ca să văd copacul. Am numit această specie de copac ogeN.
Și, dintr-un clipit, eu și ogeN, țineam pe cap pământul.

– Ține strâns partea dreaptă. Acolo mai apar fisuri. Trebuie doar să ții bine acea parte și nu vor fi probleme.
ogeN avea privirea blândă, calmă ca un copac. Iar din creștet se-întindeau ca pe-un tavan, rădăcinele-i lungi și lemnoase.
– Țin! Țin strâns! și mușchii mi se contractau de la efort.
– Bine! Îmi zâmbi prietenește. Vrei ca să rotim pământul? mă întreabă ca și cum se umplea de humă.
– Hai s-o facem și pe asta! mă provoc.
– Mai întâi, să știi că pe cap se învârte totul iar cu mâna rămasă liberă învârți în sens opus împreună cu mine. Tu de-o parte iar eu de cealaltă. După ce am făcut o tură și-am ajuns de unde am plecat, păstrezi rotația, păstrezi mișcarea mâinilor cu care ne vom crește viteza și astfel, conservăm și menținem constantă inerția mișcării. La un moment dat, ai să simți că toată greutatea va sta pe cap. La început, poate vei avea dureri de cap. Apoi, se limpezește totul, când toată lumea se-nvârte pe capul tău. Hai să-i dăm drumul. Va fi amuzant!
– Și care este primul pas? căci deja nu mi se mai părea o glumă.
– Acela pe care l-ai făcut deja. Ți-ai pus pe cap pământul. E posibil să nu-ți fi dat seama. La început poate părea o joacă.
– Să știi că mi-a plăcut! șoptesc cu jumătate de gură.

– Acesta este al doilea pas! deborda de energie ogeN. Unii îl mai numesc pasiune.
În timp ce vorbeam, ogeN mă-ndeamnă să nu opresc mișcarea de rotație ca să putem conserva inerția și-n același timp, energia mișcării. Parcă era un sobar care mă-ndemna să mai pun un lemn pe foc. Într-adevăr, era amuzant.
Lumea lui ogeN care i se rotea pe cap, era plină de culori la propriu. M-am uitat mai bine și am observat că era plină și de forme. Îmi arăta desenele pe care le făcea. Unele erau doar semnături iar altele erau adevărate tablouri pictate pe pereți.
Într-unul dintre tablouri era prezentat un copil întins pe iarbă, într-altul era o femeie senzuală și în altul am văzut o fată îmbrăcată în portul popular care cânta din fluier.

– Ce sunt astea ogeN?
– Cred că reprezintă al doilea pas. La început a fost o joacă. Am început banal. Acum îmi place foarte mult. Desenez pereți. Și apoi, după ce termin, mai fac o rotație a pământului. După cum ți-am spus, energia este constantă și noi avem grijă de asta.
– Chiar îți place să pictezi pereții! Văd multe creații diferite.
– Da. Aș face asta toată viața.
– Și ce te oprește? mă surprindea îngrijorarea sa.
– Probabil eu mi-s obstacolul.
Zâmbește și era momentul să schimbăm subiectul.
– Hai să învârtim pământul Ziggy. Tragem tare de brațe. Faci bine! Bravo!
Deasupra noastră, pe capul nostru, pământul se rotea. Probabil urma și pasul trei după pasul doi. Dar n-am mai apucat.

Am văzut lumea plină de culori a lui ogeN doar când rotația s-a oprit. Și, după cum era firesc, a venit și rândul propriei mele lumi. A privit planeta care era pe capul meu. A oprit rotația pământului și a văzut o lume plină de povești despre locuri și oameni.
Și, dacă n-ar fi fost următoarea poveste, probabil condeiul aici s-ar fi oprit.