1, 2, 3 și! Se anunță o călătorie în universul evreilor timișoreni !

Călătoria pe meleagurile poporului de la care învăț m-a adus acum în Timișoara, capitala Banatului!
Veacuri la rând, în ciuda războaielor, multe popoare și-au găsit aici casa, masa și menirea.
Cu fiecare pas pe care îl fac pe acest străvechi pământ, îmi dau seama cât de generos și iubitor este…
Bicicleta îmi dădea curaj să înfrunt arșița zilei. Mă avântam pe străzile Timișoarei, înțesate de oameni. Figuri și accente diferite îmi dădeau senzația că fac sunt un fragment dintr-o țesătură multicoloră.

Clădirile austriecilor, sinagogile sau cele câteva ruine otomane rămase îmi confirmau trăirea.
– Aici toate etniile viețuiesc în pace și înțelegere! Fiecare popor acceptă cultura celuilalt. De asta băiete, oamenii sunt mai relaxați în părțile astea…
Așa îmi răsunau în minte vorbele unui bătrân bănățean care privea cu nesaț Bega cea liniștită.
Vocea lui îmi stăruia în minte:
– Băiete, mi te văd isteț! Ești însetat de cunoaștere. Te prinzi mai departe în acest joc ? Sigur, dacă te țin puterile, spuse el actoricește.
– Mă prind, îi răspund eu hotărât.

Bătrânul cărunt mă privi fix:

– Dar dacă vrei să înțelegi istoria bănățenilor, întâlnește oameni din fiecare etnie. Mai cu seamă, Timișoara nu duce lipsă!
Cu aceste vorbe în gând alături de îndemnul povestitorului goneam cu bicicleta spre comunitatea evreiască.
Pe la ora 11 căldura devenea apăsătoare în orașul zumzăitor.
Pe strada Gheorghe Lazăr, clădirea de la numărul 5 mi-a oferit umbra binefăcătoare. La etajul 1 se afla sediul comunității evreiești.

– Ziua bună Ziggy, mă întâmpină asistenta doamnei care era la cârma comunității de 5 ani.
Mă invită într-un labirint de câteva camere spațioase pline de birouri, acte și cărți.
– Ia un loc tinere domn! Te primește imediat.
Ochii și-au început expediția în acea anticameră.
Decorul vorbea despre viața comunității timișorene. Cărți iudaice vechi sau Steaua lui David moțăiau pe rafturi. Pe un perete, trona portretul lui Ernest Neumann. Fusese rabinul comunității vreme de 60 de ani!
– Cât devotament…mă gândesc eu.
– Ziggy, poți intra! Vocea asistentei, m-a smuls din momentul scurt de reflectare.
În biroul de lemn masiv de stejar, tenta de bibliotecă persista.
– Shalom Ziggy, spuse președinta evreilor timișoreni. Biroul ei îmi arăta că avea multe lucruri de făcut. Dincolo de asta, o blândețe aparte curgea către mine. Aveam să aflu mai întâi că devenise mamă de câteva luni. Acel calm pe care o nouă viață îl aduce, îl primeam eu.

– Shalom!

Răspunsul la salutul tradițional era primul pas pe care îl făceam în universul evreiesc.
Aveam să aflu că evreii erau de sute de ani activi în viața Timișoarei. Cimitirul lor(care încă funcționează), atesta prezența lor încă din secolul XVII.
– Se spune că poporul nostru s-a așezat răzleț aici încă din secolele II-III pe aceste meleaguri, continuă președinta. Oficial, mormântul medicului Adriel Lasaev este prima atestare fizică.
Curiozitatea mă îndemna să pun multe întrebări!
– Ce rol au avut evreii în dezvoltarea orașului ?
– O contribuție foarte importantă, zâmbi ea, lăsând să se vadă că aprecia strădaniile străbunilor ei. Odinioară, continuă vocea maternă, clădirile impunătoare din Piața Operei erau locuite de evrei. Mari familii de industriași, bancheri,de medici sau arhitecți s-au făcut remarcate din rândurile etniei noastre.
Povestea președintei mă purta prin viața unei comunități care prosperase aici ajungând să numere la un moment dat 10 000 de suflete din populația de 80 000 a orașului.
– Să nu uităm cele cinci sinagogi care au funcționat, adăugă ea. Acum doar sinagoga ortodoxă din cartierul Iosefin e activă.
O urmă de tristețe i se așternu pe chip.
– Nu totul e pierdut Ziggy! Reînvierea sinagogii neologe din cartierul Cetate este în planul nostru, continuă ea încrezătoare.
Brusc, am simțit cum pe umerii unui singur om se așează
bucuriile și tristețile celor 600 de evrei timișoreni.
Președinta zâmbi, ca și cum intuise ceea ce gândeam.
– De mică am crescut în spiritul comunității, am participat la cursurile de limbă, la spectacole culturale, schimburi de experiență și diverse activități. Ceea ce fac acum este prelungirea firească a acelor timpuri.
Făcu o pauză și privi grămada de documente de pe birou.
– Toate acestea nu sunt chiar o prelungire.
Urmă un râset sănătos al amândurora.

Se apropia momentul despărțirii căci alte treburi o așteptau.
– Care sunt valorile evreilor din comunitate? vine întrebarea mea, la final.
– Ei bine, gândurile oamenilor gravitează în jurul păstrării tradițiilor, familiei si al simțului comunității. De aceea, bătrânii noștri, rămași singuri sunt îngrijiți și sprijiniți. Toți facem parte din același popor. Fără excepție.
Am părăsit labirintul de birouri cu un sentiment de mulțumire. O piesă din puzzle-ul colorat al etniilor timișorene, tocmai mi se dezvăluise. Un alt fragment mă aştepta la Catedrala Mitropolitană!