În Piaţa Unirii, stilul baroc şi bunul gust sunt la ele acasă! Dacă mai adaugi şi un dram de istorie rezultă o poveste numai bună de spus mai departe.
Din oricare punct al pieţei ai privi nu ai cum să nu remarci Domul Romano-Catolic cel galben. Mărimea şi detaliile sale, cu măiestrie realizate îl fac să fie una dintre cele mai importante edificii catolice, în stil baroc, din Banat.
Domul a dat startul spectacolului arhitectural din Piaţa Unirii! Este prima clădire care a început să fie construită în spaţiul ales de administraţia austriacă. Se întâmpla în 1736! Pe măsură ce clădirile imaginate îşi făceau apariţia în centrul oraşului, construcţia Domului înainta lent 38 de ani au fost necesari pentru ca edificiul să prindă complet viaţă.
Te întrebi poate, de ce s-a cerut construirea unei clădiri atât de masive şi de costisitoare ?
Ei bine, răspunsul se află în perioada de dinaintea începerii construcţiei.
Episcopia romano-catolică, cu sediul iniţial în Cenad a fost mutată în Seghedin după ce oraşul a fost cucerit şi distrus de turci. Când Timişoara a intrat sub stăpânire austriacă, împăratul Carol al VI -lea a mutat sediul episcopiei aici. Asta presupunea ca oraşul să aibă o catedrală pe măsură, un palat episcopal şi case pentru canonici. Piaţa Unirii a devenit locul unde toate acestea s-au construit!
În 1736, lucrările începeau! Arhitectul care a conceput planul nu se cunoaşte exact. Se presupune că renumitul arhiect Josef Emanuel Fischer von Erlach l-a realizat. Din alte resurse, căpitanul inginer Kaspar Dissel sau Johann Jakob Scheiblauer ar fi proiectat Domul.
Au urmat două perioade mari de construcţie, 1736-1751 şi 1755-1774. În ciuda solului mlăştinos, pilonii de lemn au format baza pe care s-a înălţat nava de 16, 90 m cu două turnuri înalte de 35,5 m.
Stilul baroc a triumfat chiar dacă în cei 38 de ani, 4 constructori au condus în perioade diferite lucrările: Kaspar Dissel, Johann Lechner, Carl Alexander Steinlein şi Johann Theodor Kostka.
Chiar din timpul construcţiei, Domul şi-a dovedit supremaţia în rândul bisericilor romano-catolice timişorene. În 1756, Maria Therezia îl numea Biserică de prim rang!
Când barocul se manifestă…
Interiorul este pe măsura rangului primit! Altarul principal îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe, patronul Catedralei, pictat de marele pictor vienez Michael Angelo Unterberger în 1754. Alte 9 altare mai mici cu icoane vechi sau uşile de stejar massive cu grilaje din nichel veritabil sunt exprimări ale frumuseţii şi creativităţii umane.
În stânga şi în dreapta altarului principal stau şi acum semnele de recunoştinţă ale celor doi protectori: Carol VI-lea şi Maria Therezia.
Şi totuşi străluceşte!
La fel ca multe alte clădiri ale Timişoarei, Domul a fost supus testului timpului şi al războaielor. A fost depozit de muniţie şi sare în timpul războiului austro-turc şi bombardat ulterior la 1848. Nu a suferit avarii prea mari din fericire iar în anii 1980 a fost restaurat.
Prima clădire barocă din rezervaţia Pieţei Unirii continuă să strălucească şi astăzi!
Ce ţine Domul Romano-Catolic în picioare ?
În călătoria mea pe drumul istoric al Timişoarei, Piaţa Unirii a fost un element de bază. Ca un părinte iubitor dar şi sever, mi-a oferit experienţele de care aveam nevoie. Ultima dintre ele, visul pornit de la Coloana Ciumei m-a învăţat să preţuiesc curiozitatea dar s-o
îndrept într-o direcţie constructivă. Chiar dacă a fost doar un vis, ochiul meu magic şi-a făcut efectul. Aşa cum îmi prezisese Ioana, bătrâna din Pădurea Verde, talismanul va deveni un simplu obiect decorativ după trei utilizări.
– Ei Ziggy, ce vei face acum? Întreabă partea mea prudentă. Mai destule locaţii istorice de vizitat şi zero şanse de a reveni în trecut! Uită-te la Domul Romano-Catolic, un simbol al oraşului cu o istorie ce merita a fi descoperită prin experienţă directă. Dar nu, a trebuit să fii tu curios să cunoşti cele trei calamităţi.
Aventurierul din mine urmărea vocea fricii. Nemairezistând, intră în şirul gândurilor:
– Măi băiete, stai niţel liniştit! Talismanul a fost desigur un ajutor bun, dar trebuie să înveţi să găseşti soluţii în orice situaţie, cu orice ai la îndemână! Ai uitat cum ai ajuns până în judeţul Timiş? Îţi spun eu fricosule! Prin explorare în necunoscut şi curiozitate.
– Bine, dar…vru vocea fricii să intervină.
– Priveşte lucrurile dintr-o nouă perspectivă şi treci la treabă! Încheie scurt aventurierul.
Astfel de dialoguri mentale se iscau în mine când priveam imensa catedrală barocă din Piaţa Unirii. Toată agitaţia provocată de lucrările de restaurare a spaţiului public, căldura sau praful nu îi ştirbeau câtuşi de puţin din măreţie.
– Bine voinicule, atunci să facem ce putem mai bine!
Zilele următoare au fost un amestec interesant de experienţe! Plimbărilor lungi la Dom li s-au adăugat ceaiurile cu ierburi din borcanele cu capac roşu sau albastru. Nu au lipsit nici vizitele la biblioteca judeţeană. Acolo în în „jungla” ordonată de cărţi am descoperit ce înseamnă Domul pentru Timişoara la Nivel de istorie şi artă. Aşam aflat tot felul de lucruri, ca de exemplu, faptul că deşi construcţia a durat 38 de ani, prima slujbă în Domul Romano-Catolic s-a ţinut în 1754. Au ieşit la suprafaţă lucruri despre cripta în care sunt înmormântaţi episcopii diecezei catolice a Cenadului, guvernatorii militari ai Banatului sau mari ofiţeri din armata austriacă.
Orga marca Wegenstein şi ceasurile meşterului timişorean Kidl sunt alte piese preţioase ale clădirii! Firma lui Leopold Wegenstein era cel mai producător de orgi de pe meleagurile poporului de la care învăţ. Creaţiile sale stau şi acum în multe biserici din Banat şi Transilvania.
Vizitele la Dom au însemnat contactul direct cu arta barocă prezentă în toată splendoarea ei. Am admirat altarul principal dedicat patronului Sfântul Gheorghe şi cele 8 altare laterale. Paginile jurnalului meu s-ar umple numai cu descrierea lor dar nu acesta este scopul meu. Ce pot să-ţi spun însă că mi-au plăcut altarul Sfântului Ioan de Nepomuk şi chiar alături, Altarul Ciumei.
Nu mi-am încheiat socotelile cu Domul până ce nu am vorbit cu Joseph, un bătrân colecţionar de cărţi poştale, timbre şi diverse mici suveniruri. El m-a făcut să călătoresc în trecut, fără niciun talisman! Cum? Prin fotografii vechi, timbre şi cărţi poştale cu Piaţa Domului. Mi-a spus povestea Domului în momentul revoluţiei de la 1848.
Atunci, populaţia civilă s-a refugiat în catedrală în timpul bombardamentelor efectuate de trupele maghiare.
– Ziggy, ai idee ce a ţinut Domul în picioare atâţia ani? Mă întrebă Joseph molcom.
– Hmm, faptul că e poate cea mai importantă construcţie barocă din Banat, o capodoperă artistică şi arhitecturală ?
Bătrânul râse.
-Da da, micule expert! Dar este un element pe care oamenii l-au folosit în timpul construcţiei Domului, a Pieţei şi în toţii anii ce urmat până în prezent.
Umerii mei ridicaţi şi ochii mari îi arătau că nu înţelegeam încă.
– Credinţa, spuse Joseph cu o privire senină. Asta e! Credinţa i-a însufleţit pe constructori ca să aibă răbdare timp de 38 de ani până să vadă Domul terminat. Acelaşi simţământ l-a ghidat pe comandatul cetăţii Timişoara care a apărat-o la 1848 şi pe civilii refugiaţi în catedrală în timpul bombardamentului.
Se uită la mine cu o expresie blândă.
– Ziggy, credinţa în ceva mai mare decât propria persoană e o noţiune extrem de vie, nu doar un concept cu care să umpli cărţile. Ea se trăieşte în fiecare zi, în orice faci. Ceea ce am eu, continuă Joseph arătând spre colecţiile sale este o expresie credinţei că mica mea pasiune le va fi de folos altora.
– Precum unui călător bărbos ca mine, gânguresc eu.
-Aşa e!
Domul Romano-Catolic, mi-a arătat ce aveam nevoie să ştiu până la urmă… fără să fie nevoie să mă întorc în timp! În ultima perioadă a şederii în Timişoara îmi mai rămânea însă un obiectiv de explorat. Palatul Dicasterial! Despre el îţi voi vorbi în continuare…
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment